AM EXPORTAT cu 30% mai mult în China

AM EXPORTAT cu 30% mai mult în China

Volumul total al schimburilor comerciale dintre România şi China a înregistrat valoarea de 1,6 miliarde de dolari, în primele cinci luni ale anului, în creştere cu 26,2% faţă de perioada similară din 2013, a anunțat Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIIB).

Ieri a fost organizat Forumului de afaceri româno-chinez.

„Evenimentul este un alt exemplu concret al excelentei colaborări pe care o avem cu partenerii noştri din provincia Shanxi, după ce anul acesta, în luna mai, am organizat un Forum de afaceri, aici, la Bucureşti, iar la începutul lunii iunie, o delegaţie de oameni de afaceri din această provincie a vizitat pavilionul românesc organizat de CCIB la Expoziţia internaţională de bunuri de larg consum de la Ningbo, ocazie ce a permis organizarea a trei runde de întâlniri B2B cu firmele româneşti care au făcut deplasarea în R. P. Chineză”, a spus  Sorin Dimitriu, preşedintele CCIB, în cadrul unui mesaj transmis participanților le eveniment.

În primele cinci luni ale anului, volumul total al schimburilor comerciale româno-chineze a fost de 1,6 miliarde de dolari, în creştere cu 26,2% faţă de perioada similară a anului trecut. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Exporturile româneşti pe piaţa chineză s-au cifrat la 324,7 milioane dolari, mai mult 31,6% comparativ cu intervalul corespunzător din 2013. 

Importurile din China au ajuns la aproape 1,28 miliarde dolari, cu 24,9% mai mari în comparaţie cu primele cinci luni din anul precedent.