Alina Gorghiu, despre acuzaţiile Elenei Udrea: "Mi se pare un lucru foarte grav când sunt arătate cu degetul instituţii de securitate ale statului roman"

Alina Gorghiu, despre acuzaţiile Elenei Udrea: "Mi se pare un lucru foarte grav când sunt arătate cu degetul instituţii de securitate ale statului roman"

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a fost prezentă într-o emisiune de la Digi 24, unde a vorbit despre planurile Partidului Naţional Liberal pentru 2015, dar şi despre acuzaţiile făcute de către Elena Udrea cu privire la actualul şef al SRI Florian Coldea, care l-ar fi susţinut pe preşedintele Klaus Iohannis în campania electorală.

Despre acuzaţiile Elenei Udrea

"Mi se pare un lucru foarte grav când sunt arătate cu degetul instituţii de securitate ale statului roman.

Suntem într-un moment în care credibilitatea instituţiilor din România este extrem de valoroasă. N-avem de ales decât să încercăm prin poziţii rezervate să aşteptăm răspunsuri într-un timp foarte scurt.

Nu cred că astfel de atacuri pot să rămână cu semne de întrebare.  Nu cred că prelungirea unei astfel de dezbatere este sănătoasă. Cred că într-o perioadă de criza comunicarea este esenţială", a mai spus Alina Gorghiu.

"Pot să vă spun ce am simţit eu în momentul ăla în campanie, cum s-a vazut din interiorul PNL. Klaus Iohannis nu a  căştigat alegerile pentru că l-a ajutat cineva dintr-o strucutră. Am văzut un prim candidat care s-a adresat electoratului şi nu i-a folosit pe oameni ca masă de manevră. A promis că agenda publică va deveni agenda sa politică şi lucrul asta se întâmplă.

Eu nu cred că la genul ăsta de declaraţii trebuie să răspundă preşedintele României", a spus Alina Gorghiu la Digi24.

Despre planurile PNL 2015

"Vrem să convingem cât mai mulţi parlamentari de toate necazurile care sunt dacă acest Guvern va rămâne în funcţie pentru mai multă vreme. Există voinţă politică. Înainte de a spune că vom prelua guvernarea, mult mai important este ca românii să ştie de ce vrem să facem acest lucru. Nu ne dorim puterea de dragul de a lua puterea, ci ne dorim să facem exerciţiul guvernamental pentru că sunt capitole în care sunt mari probleme.

Suntem în căutare de oameni care să însemne altceva decât vedem în momentul ăsta. Eu nu fac distincţia între tineri şi persoane în vârstă, femei sau bărbat în politică, dar , da, sunt nişte criterii pe care le vom avea în vedere atunci când deschidem porţile oamenilor în societatea civilă şi în formarea Guvernului. 

Vreau să cred că în fiecare comunitate vom reuşi că vom găsi persoane care vor şti ce să transmită electoratului. E greu să găseşti oameni care mai spun ceva şi să-i şi crezi", a spus Alina Gorghiu, copreşedintele PNL.

Despre imunitatea parlamentară

Avem un proiect despre care am discutat şi cu preşedintele Klaus Iohannis. În 48 de ore se ridică această imunitate, fie vorba de reţinere sau orice altceva venită de la Parchet, iar această decizie se va pune în practică dacă Partidul Social Democrat va fi de acord. Am vrea ca votul să fie deschis, nu anonim.