Aer curat pentru viitor

Aer curat pentru viitor

30 de liceeni ai Asociației Jurnaliștilor Civici au plantat copaci pentru îmbunătățirea calității aerului în Capitală

O zi ploioasă de primăvară, când soarele nici nu se sfia să iasă de printre norii amenințători, nu i-a oprit pe liceeni afiliați Asociației Jurnaliștilor Civici (AJC), din acțiunea lor de a spori calitatea aerului Capitalei, pentru cetățenii din viitor. De Ziua Pământului, 30 de voluntari s-au adunat cu mic, cu mare, împreună cu echipa ADP din cadrul Primăriei Sectorului 4, și edilul Cristian Piedone Popescu, să planteze în Parcul „Lumea Copiilor” pui de stejari, plopi și arbuști, obținuți cu ajutorul voluntarei Ildiko.

Program artistic

După plantarea pomilor și arbuștilor, membrii AJC s-au retras într-un spațiu acoperit, unde voluntarii lor talentați: Alex Niță, Bianca Niță, Alex Dăscalescu, Mihai Mercaș și Adriana Lazăr și cele două dansatoare Andreea Stoian și Shillah Kim au susținut un spectacol.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Noi toți suntem încântați pentru că ne-am mobilizat și am strâns într-un interval scurt, un număr așa mare de persoane bucuroase să ne ajute. Ne-am amintit cu zâmbetul pe buze că a mai trecut un an de la prima noastră acțiune asemănătoare și sperăm ca încă mulți ani de acum încolo să organizăm astfel de evenimente pentru protejarea și îmbunătățirea mediului înconjurător”, ne-a spus Andreea Stoian, unul dintre membrii Asociației Jurnaliștilor Civici.

Cum puteți ajuta

● Contactați echipa „O șansă copiilor de la țară” la adresa de email contact@ziaruldelatara. ro sau la numărul de telefon 0730.660.424.

● Depuneri în contul RO 89BRDE 445 SV 83 64 147 4450, deschis la BRD, filiala Banu Manta, pe numele Asociația Jurnaliștilor Civici, cod SWIFT BRDROBU. CIF 32814287

● Donațiile prin Paypal se fac pe adresa donatii@ziaruldelatara.ro