Adina Vălean și Corina Crețu, vicepreședinți la Parlamentul European
- Laura Ciobanu
- 1 iulie 2014, 18:46
Europarlamentarii Adina Vălean (PNL) și Corina Cretu (PSD) sunt, de astăzi, vicepresedinți ai Parlamentului European, transmite România TV.
Soția lui Crin Antonescu a obținut 394 de voturi, în timp ce europarlamentarul PSD a primit 342 de voturi. Vălean a fost propunerea PPE, iar Crețu a grupului socialiștilor europeni. România ocupă astfel două dintre cele 14 poziții de vicepreședinte al Parlamentului European.
Eurodeputații PSD au anunțat, înaintea votului, că nu o vor vota pe Vălean. "În general, trădătorii își merită soarta, iar eu nu pot s-o văd altfel pe Adina Vălean decât ca pe un trădator. Am dus multe bătălii împreună, știu cât de vehementă era împotriva lui Traian Băsescu într-o anumită perioada. Schimbarea asta radicală de discurs pe noi ne-a uimit, ca să folosesc un cuvânt elegant. Voturile noastre nu le va avea, pentru că, oricât de mult ne-am dori ca România să aibă cât mai mulți reprezentanți în funcțiile importante din PE, contează și calitatea acestora", a declarat europarlamentarul PSD Cătălin Ivan.