ACCIDENT TERIBIL în Spania: Trei români, un adult și doi copii, au murit, iar alte două femei şi un copil au ajuns la spital

ACCIDENT TERIBIL în Spania: Trei români, un adult și doi copii, au murit, iar alte două femei şi un copil au ajuns la spital

Potrivit presei iberice, citate de Mediafax, accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.30 (18.30 ora României), în regiunea spaniolă Navarra.

Potrivit autorităţilor spaniole, în accident nu a fost implicat un alt autovehicul, din primele date reieşind că maşina a ieşit de pe şosea, pe partea dreaptă, s-a lovit cu spatele de un copac şi s-a mai deplasat câţiva metri pe un câmp din apropiere.

Cauzele producerii accidentului nu sunt cunoscute deocamdată, însă se presupune că a fost o greşeală a şoferului, în condiţiile în care incidentul a avut loc pe un drum drept, cu vizibilitate.

Şoferul şi doi copii de şase şi opt ani au murit, în timp ce două femei şi un copil de şase ani au fost răniţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Una din femei, în stare mai gravă, a fost preluată de un elicopter medical, iar cealaltă femeie, care a suferit traumatisme toracice şi abdominale, şi copilul de şase ani, rănit uşor, au fost preluaţi cu două ambulanţe, toţi trei fiind transportaţi la complexul spitalicesc al regiunii Navarra.