Ziua în care îl pomenesc pe tatăl meu. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Ziua în care îl pomenesc pe tatăl meu. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Am sufletul plin de amintiri pe care timpul și o reținere mic burgheză mă împiedică să le fac publice. Viața mea ca un roman? Poate ca o sută de romane! Dar încet-încet, fără mult zgomot și din prea plinul vieții mele pe sfârșite, când Vineri cea frumoasă, dar mortală, din visele mele, ghidul meu către un alt nivel, o să-și schimbe rochia galben-pai, o să fie semn că trebuie să spun, dacă mai am ceva de spus.

Acum, cu voia domniilor voastre, în amintirea tatălui meu, îi plăcea mult acest film, o să mă uit încă odată la un film excelent, vechi, de artă, alb-negru, unde joacă perfect Charles Aznavour, secondat de Lino Ventura și Hardy Krüger. Un film din anul 1960. Se numește ”Un taxi pour Tobrouk” și este un film de război, împotriva războiului.

Ca să-mi iau adio, el nu a mai apucat, probabil nici nu a dorit asta, o să închin în memoria tatălui meu un pahar de Dubonnet, cum am învățat la Paris, cu un cub de gheață de sifon și o jumătate de felie de lămâie verde.

În astfel de zile, când pentru tata, pentru mulți dintre prietenii mei, sau VIP-urile pe care le-am cunoscut, nu mai este, mâine, nicio zi, vă spun tuturor și mai tare și mai convins, cu toată Forța: fiți bucuroși, mai aveți o șansă, mâine este o altă zi!

 

Ne puteți urmări și pe Google News