Senzaţionala poveste a Bibliei sinodale din 1968, tipărită pe hârtie dăruită de Regina Elisabeta a Angliei Patriarhului Justinian. O evocare de Dan Ciachir.

Cei peste 40 de ani de regim comunist prin care a trecut România au fost departe de a constitui o epocă istorică unitară. În decursul lor, o perioadă precum aceea a anilor 1948-1953, definită pe bună dreptate ca un văleat al Terorii, când oamenii puteau ajunge la închisoare şi pentru o anecdotă, a fost urmată, după moartea lui Stalin, de un aşa-numit „dezgheţ”, când Radu Gyr sau Petre Ţuţea au fost eliberaţi din închisoare, unde aveau să reintre peste câţiva ani. Aşa se face că, în 1955, Patriarhul Justinian şi Sinodul Bisericii noastre au valorificat acel răstimp de relativă destindere, canonizând primii şapte sfinţi români în cadrul unor ceremonii grandioase, desfăşurate vreme de aproape o lună (octombrie) atât la Bucureşti, unde peste 1.500 de preoţi, monahi şi monahii au străbătut în procesiune, în veşminte de slujbă, centrul Capitalei, de la Catedrala Patriarhală până la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, cât şi pe cuprinsul întregului teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Române. Au venit atunci să ne împărtăşească bucuria duhovnicească a canonizărilor pomenite şi a aniversării a 70 de ani de autocefalie înalţi ierarhi ai Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol şi ai mai multor Biserici Surori. În numărul 11-12/1955 al revistei „Biserica Ortodoxă Română”, ilustrat cu multe şi concludente imagini, care ar merita reeditat anastatic, se spune că România avea pe atunci 12.000 de preoţi şi circa 7.000 de călugări şi călugăriţe, numai la Văratec existând 500 de maici şi surori.

O altă decadă a liberalizării (corelată cu derusificarea şi cu deschiderea spre Occident), începută de Gheorghiu-Dej în anii 1962-1963, şi-a avut punctul de vârf în 1968, pentru a fi curmată odată cu aşa-zisele „Teze” din iulie 1971.

În mai 1968, generalul Charles de Gaulle, preşedintele Franţei, a făcut o vizită de câteva zile în ţara noastră, care, trei luni mai târziu, nu a participat, în noaptea de 20/21 august, alături de trupele sovietice şi ale celorlate state din Tratatul de la Varşovia, la invadarea Cehoslovaciei. Joi, 22 august, s-a desfăşurat o sesiune plenară a Marii Adunări Naţionale, în care Mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei şi Sucevei l-a pomenit pe Dumnezeu. Într-un „Apel al cultelor religioase”, difuzat în ziarele de a doua zi, inclusiv în „Scânteia”, ca şi alocuţiunea Mitropolitului Iustin, Dumnezeu era pomenit de cinci ori; fapt fără precedent.

În toamna aceluiaşi an apărea într-un tiraj de o sută de mii de exemplare (menţionat în caseta tehnică) antologia Poezia română modernă, în două volume, din colecţia „Biblioteca pentru toţi”, îngrijită de Nicolae Manolescu, unde erau incluşi Radu Gyr, Nichifor Crainic, Horia Stamatu şi Ştefan Baciu (ultimii doi trăind în străinătate). Antologia aceasta, pe care am cumpărat-o şi eu, aproape că se epuizase când a fost retrasă de pe piaţă, întrucât Eugen Jebeleanu s-a dus în audienţă la Ceauşescu, plângându-i-se că „pentru poeţii legionari s-a găsit loc în paginile sale, dar pentru cei comunişti, nu” (adică pentru el şi Mihai Beniuc).

În octombrie 1968 eram în clasa a XI-a de liceu şi obişnuiam să intru în librării, îndeosebi în cea de la parterul blocului în care locuiam – o librărie de stat ca toate celelalte de pe atunci. Mare mi-a fost mirarea să văd, expusă la vedere, Biblia. O Biblie sinodală, tipărită cu binecuvântarea Patriarhului Justinian şi însoţită de cuvântul său introductiv. Biblia costa 90 de lei, aşa încât am scos fără nicio ezitare bancnota de 100 de lei pe care o aveam în buzunar şi am cumpărat-o. În aceeaşi seară am deschis-o întâmplător la „Ecclesiast”, rămânând vrăjit de poezia şi înţelepciunea acelui capitol, recitit apoi de nenumărate ori.

Într-o seară de la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut, în blocul „Adam” din marginea de răsărit a Cişmigiului, am ascultat, depănată de părintele Anania, povestea apariţiei acelei Biblii sinodale, cea dintâi de după instaurarea regimului comunist.

Până în 1963, Patriarhul Justinian nu a putut călători într-o ţară necomunistă. Atunci i s-a permis să ia parte la prăznuirea unui mileniu de existenţă a Muntelui Athos. Marele lingvist de la Freiburg, Paul Miron, l-a întâlnit acolo. La un moment dat, Patriarhul i-a arătat butonii de la încheietura manşetei, spunându-i: „Uite, domnule profesor, butonii ăştia i-am primit în dar de la Nae Ionescu, care a fost de câteva ori pe la mine, la Vâlcea”.

În anul 1966, Patriarhul Justinian a făcut o vizită în Anglia, fiind primit de Regina Elisabeta a II-a, care auzise de un reviriment religios în România comunizată. Regina a adus un traducător al său, lăsându-l în anticameră pe cel venit de la Bucureşti, şi la sfârşitul întrevederii i-a spus oaspetelui său că îi pregătise un cadou: un Rolls-Royce nou-nouţ. Patriarhul Justinian i-a mulţumit, adăugând însă că în 1968 va împlini două decenii de patriarhat şi că este mâhnit că în acest răstimp nu a reuşit să tipărească o ediţie a Sfintei Scripturi. Oficialii comunişti îi spuneau că singurul impediment era lipsa hârtiei... Şi i-a sugerat Reginei Elisabeta să-i convertească darul într-o cantitate de hârtie pentru Biblii; pentru circa o sută-două sute de mii de exemplare.

Legat de primirea hârtiei, printr-o societate biblică britanică, avem mărturia unui mare teolog – părintele Ion Bria – fost redactor al Editurii Patriarhiei între anii 1966 şi 1968, implicat atât în corespondenţa cu furnizorii hârtiei, cât şi în tipărirea şi difuzarea Bibliei sinodale din 1968. Reproduc din volumul său de memorii, Al doilea botez, mai întâi această precizare: „S-a convenit să se ia ca text de referinţă pentru Vechiul Testament versiunea lui Gala Galaction, iar pentru Noul Testament aceea a lui Vasile Radu, ediţia 1952”.

„Am avut misiunea – continuă părintele Ion Bria – să traduc corespondenţa dintre Patriarhie şi USB, să primesc delegaţia USB, în diverse faze ale tipăririi şi difuzării Bibliei. De fapt, de când a început tipărirea, rând pe rând, redactorii au fost prezenţi în tipografie zi şi noapte. Pentru patriarhul Justinian, tipărirea constituia un mare succes politic al Bisericii, mai ales că obţinuse aprobare pentru un plus de tiraj sub pretext că un număr de Biblii vor fi trimise românilor ortodocşi din afara ţării (Basarabia, Bucovina, SUA). // Difuzarea Bibliei a revenit Tipografiei Patriarhiei (Pr. Sabin Verzan), care a expediat cu propriul ei camion câte zece exemplare pentru fiecare parohie din ţară (zece mii de parohii). La terminarea acestui proces, delegatul USB (Societatea Biblică, n.n.) a făcut o vizită în ţară, la parohii, credincioşi, seminarii şi mânăstiri, pentru a se convinge de realitatea tangibilă a difuzării Bibliei. // Am fost martor cu părintele Gagiu la această inspecţie a USB în România pe care patriarhul a acceptat-o. Am văzut Biblia nouă pe biroul preotului din casa parohială, pe pupitrul din biserici, în casele credincioşilor...”*).

Potrivit estimărilor părintelui Bria, cu suplimentările menţionate, tirajul Bibliei sinodale din 1968 a atins două sute de mii de exemplare, cifră avansată şi de Mitropolitul Bartolomeu în discuţia purtată cu el acum mai bine de trei decenii.

 

*) Cf. Preot prof. dr. Ion Bria, Al doilea botez, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2005, pp. 121-122.