Suntem astăzi ceea ce eram ieri. Puțin mai mult uneori dar cu mai puțin timp și mai multe uitări. Purtăm în noi ca români, că ne place ori nu, tradiții moștenite dintr-o spiritualitate multimilenară a unui teritoriu cu multe civilizații antice suprapuse din care, în mod fi resc, ceea ce era nativ a și rămas important peste timp. Iar lucrurile importante - că sunt sărbători, obiecte ori credințe - nu sunt o coincidență a istoriei.

De ceva timp ni se oferă o singură explicație pentru celebrarea începutului primăverii, când a fost fixată oficial Ziua Femeii. De ce trebuia oficializată o zi a femeilor? De ce pe data de 8 martie? De ce atât de târziu, abia în secolul XX, umanitatea a simțit nevoia să inventeze o celebrare a mamelor? Răspunsul oficial sună sec: Ziua Internațională a Femeii comemorează realizările sociale, politice și economice ale femeilor, cât și discriminarea și violența care există în multe comunități umane; prima dată a fost sărbătorită pe 28 februarie 1909, la New York, ca recunoaștere a unei greve a unui sindicat al femeilor, iar oficializarea a venit în 1977, printr-o rezoluție ONU. Semnificația începutului astronomic al primăverii pentru populațiile balcanice pe teritoriul cărora s-au dezvoltat civilizații neolitice timpurii ar putea oferi un răspuns mai logic și elocvent pentru a justifica sărbătoarea de pe 8 martie. Cea mai longevivă religie de pe Terra Pentru a ne putea orienta în timp, putem să împărțim arhetipurile spirituale a celor 10.000 de ani de civilizație atestate științific, mileniul 8 î.e.n. - mileniul 2 e.n. din spațiul carpato-danubianopontic, în trei mari complexe culturale și religioase ce suportă, în mod firesc, întrepătrunderi, nuanțări geografice regionale, detalieri și influențe: primul complex spiritual (8000 î.e.n. – 2500 î.e.n.) este dominat de Marea Zeiță Mamă, al doilea (2500 î.e.n. – cca. anul 0), de Zeul Tată, indo-european, iar ultimul (cca. anul 0 – prezent), de Fiul Tatălui, creștin. Cultul Marii Zeițe Mamă (cea mai longevivă religie de pe Terra, cu o continuitate de mai bine de 6.000 de ani) s-a bazat ca fundament dogmatic pe integrarea omului în marele circuit al Naturii, proces realizat prin personificarea a tot ce înconjoară universul vizibil și nu numai, a respectului reciproc ce implică o astfel de relație vitală pentru societatea neolitică, ce a dus la creearea primei forme de religie cunoscută în lume: o religie solară bazată pe un calendar lunar (vezi „Tăblițele de la Tărtăria”). Atributul suprem al divinității era actul de creație, ca atare personificarea fertilității nu putea să poarte decât chip de femeie. Zeița Mamă este legată de echinocțiul de primăvară, de renașterea Naturii. Conform datelor calendarelor antice raportate la cele actuale, echinocțiul de primăvară era pe 9 martie, când se celebra ziua Marii Zeițe Mamă neolitice. Peste ea, creștinismul, întrun obicei devenit tipic, a suprapus-o pe mucenița Evdochia un personaj tânăr, secundar, ce nu a rezistat puternicei influențe precreștine a religiei populației de pe teritoriul românesc care a transformat tânăra mucenița creștină într-un personaj ce poartă atributele Zeiței Mamă neolitice: baba Dochia. Baba Do chia este moartea și renașterea Anului Agrar, deci și a zeității - zi foarte importantă pentru o populație preponderent agricolă; datele de celebrare ale Anului Nou erau stabilite de ocupațiile de bază ale românilor, agricultura (An Nou în 1 - 9 martie) și păstoritul (An Nou 14 - 27 octombrie). După nașterea pruncului Dochia apare o întreagă generație de personaje mitice fecioare, ale căror nume s-au păstrat neschimbate: SănZienele, Lăzarițele, Floriile, Ielele.

FOTO: Idol Marea Zeiță Mama, neolitic, Turdas - Vinca

Societățile secrete feminine, baza cultului Marii Zeițe Mamă

Marele etnograf Ion Ghinoiu constată că pe teritoriul României credința în Zeița Mamă este atât de puternică încât multe elemente din cultul ei au fost trecute în seama Fecioarei Maria creștine. Spiritualitatea antică era concepută pe un model feminin; sunt milioane de idoli feminini de diferite dimensiuni descoperiți în civilizațiile preistorice de pe teritoriul României. Pentru femeie, revelația că este creatoare de viață constituie o experianță religioasă intracductibilă în termenii experienței masculine. Cultul Marii Zeițe Mamă avea la bază societățile secrete feminine, atestate în stadiile foarte vechi ale culturii neolitice (Turdaș-Vinca, Petrești, Gumelnița, Hamangia, Cucuteni-Tripolie etc.) care au format majoritatea miturilor ulterioare ale civilizației umane, regăsite și astăzi în legende și divinități.

 

Societățile secrete feminine, confrerii ale dansului, iar cele secrete masculine, ale măștilor

Prima decadă a lunii martie, poate chiar data de 8 sau 9, are toate argumentele să fie încărcată cu o tradiție spirituală imensă, probabil esența a mii de ani de evoluție a omenirii, probabil tiparul după care se formează o religie a renașterii ciclice având în centru o Zeiță Mamă, fecioară, deoarece totul se reduce la momentul inițial când faptele s-au întâmplat prima dată și doar așa se memorează sau, cine știe, poate doar un moft al emancipărilor secolului XX. Fiecare sărbătorește ce-l reprezintă, important este să cunoască tainele timpului. Dacă privim prin prisma inițierilor, celebrările, ca cea din luna martie, recapitulează istoria sacră a lumii, iar prin aceasta recapitulare, întreaga lume contemporană este resanctificată. Fie că suntem conștienți de asta sau nu.

FOTO: Idol Marea Zeiță Mama, neolitic, Cucuteni

Mircea Eliade și Mama Glie

În universalitatea cultului, în mod ciudat găsit în comunități aflate la distanțe de mii de km între ele, cu ritualuri și artefacte liturgice aproape identice, marele istoric al religiilor Mircea Eliade descoperă chiar și un nume atribut Marii Zeițe Mamă tocmai în India, într-o țară în care acest nume nu are nici o semnificație logică: Mama Glie. La fel ca zeitatea indiana Iama ( în limba română avem „a da iama în dușmani...„ etc ), numele de Mama Glie își dezvăluie sensul doar în limba română unde termenul de Glie înseamnă pământ străbun, o proprietate ancestrală dincolo de acte și norme, un pământ care merită orice sacrificiu. Mama Glie e mai mult decât o divinitate pentru români, este un destin – acesta fiind doar unul din atributele Zeiței Mamă.