Update. Iohannis va garanta un acord între Guvern și profesori. Sindicaliștii sunt optimiști cu privire la încheierea grevei. Dascălii: Nu cedăm!

Sursa foto: EVZ

Președintele Klaus Iohannis a acceptat să garanteze un acord politic, dacă sindicatele din Educație și Guvernul vor ajunge la o înțelegere. Greva profesorilor este pe cale să ia sfârșit după întâlnirea de la Cotroceni, în condițiile în care ultima rundă de discuții cu premierul Nicolae Ciucă a eșuat. În aceste condiții, sindicaliștii s-au întâlnit cu Klaus Iohannis, singurul pe care îl consideră capabil să detensioneze situația.

Update 8. Liderul FSE ”Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că Iohannis părea îngrijorat la întâlnirea cu sindicaliștii. Întrebat cine ar trebuie să încheie, din partea autorităţilor, un astfel de acord între Guvern și profesori, Marius Nistor a răspuns că un astfel de document ar trebui încheiat în primul rând de către liderii coaliţiei majoritare, întrucât ”este vorba de un acord politic”. ”Un acord politic pe care şeful statului s-a oferit să îl gireze şi să garanteze punerea lui în aplicare. În acordul respectiv ar trebui prinsă grila de salarizare, grila pe care am negociat-o cu Ministerul Educaţiei, grilă care trebuie să plece de la acel reper foarte important: salariul debutantului cu studii superioare de lungă durată să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie”, a declarat Marius Nistor.

Update 7. Profesorii nu cred în promisiuni și au strigat „Grevă generală”

Update 6: Discuțiile dintre liderii sindicatelor din Educație și președintele Klaus Iohannis s-au încheiat după mai puțin de o oră.

„Am avut o discuție, i-am prezentat problemele noastre, problema cu acordarea unei majorări salariale și cea legată de garantarea legii salarizării, astfel ca profesorul debutant să beneficieze de salariul mediu brut pe economie. Emiterea unui act normativ, precu, o ordonanță de urgență, nu poate fi făcută. Dar în cazul în care se va ajunge la un acord șeful statului va gira acel acord”, a declarat Simion Hăncescu, liderul FSLI.

Liderii sindicali au precizat că după discuția cu președintele vor consulta membrii sindicatului și vor decide ce vor urma, cum vor răspunde. Reprezentanții sindicatelor au delcarat că există, după intervenția lui Klaus Iohannis, posibilitatea ca greva să înceteze, dar ultima decizie va fi luată de membrii de sindicat.

„Domnia sa a promis că se va implica în sensul de a gira un eventual acord. I-am explicat că oamenii vor decide dacă va fi agreat un astfel de acord prin care politicienii se angajează să respecte grila așa cum va fi negociată. Oamenii decid dacă vor continua greva sau dacă se vor întoarce la ore”, a mai spus Simion Hăncescu.

 

Update 5: Președintele Klaus Iohannis a acceptat să discute cu reprezentanții profesorilor în grevă, în condițiile în care toate discuțiile de până acum, dintre guvern și sindicate au eșuat. Întâlnirea va avea loc în cursul zilei de astăzi, după ce protestatarii vor ajunge la Palatul Cotroceni. Oficial. Administrația Prezidențială nu a avansat o oră la care se vor desfășura discuțiile.

Update 4: Biroul de presă al Guvernului a transmis un comunicat de presă la finalul întâlnirii dintre premierul Nicolae Ciucă și reprezentanții profesorilor aflați în Grevă. Premierul a prezentat propriile concluzii în legătură cu ceea ce s-a petrecut la discuțiile de la Palatul Victoria

„Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții liderilor sindicatelor din Educație. În cadrul dialogului, la care a participat și ministrul Educației, doamna Ligia Deca, au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din Învățământ.

În privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a prezentat garanțiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie. Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României.

În privința solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educație, până la intrarea în vigoare a noii grile, în condițiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educație au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar să fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranșe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic un venit net de 1.500 lei, în două tranșe, începând cu luna iunie.

Aceste măsuri asumate la nivelul Guvernului vin în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educație, alături de investițiile în infrastructura sistemului de învățământ”, se arată în comunicatul de presă.

sursa foto: nicolae ciuca / facebook

Update 3: Liderii sindicatelor din Educație nu au ajuns la nici un acord cu reprezentanții Guvernului, nici după discuțiile care au avut loc la ora 12.00. Premierul Nicolae Ciucă a respins toate revendicările profesorilor cu privire la majorarea salariilor, dar și legat de un act normativ care să garanteze aplicarea viitoarei legi a salarizării unice, așa cum va fi negociată cu sindicatele.

Executivul și-a menținut ofertele anterioare, privind acordarea celor 4000 de lei sub formă de bonusuri, în două tranșe.

„Greva continuă!”, au anunțat sindicaliștii.

În acest context, liderii sindicali cer intervenția președintelui Klaus Iohannis pe care îl văd drept singurul având atribuții să detensioneze și să medieze conflictul de muncă.

Update 2: Protestul profesorilor a dat peste cap sistemul de transport public din București. Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI) a deviat șase linii de transport călători, în condițiile mitingului din Piața Victoriei și a marșului anunțat de sindicate. Asociația a transmis un comunicat în care arată cum se va circula, în intervalul orar 12:00 - 15:00, pe liniile de transport care vor fi deviate, respectiv 93, 136, 139, 361, 381 şi 783.

Linia 93 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Valea Argeşului” şi intersecţia Drumul Taberei/ Bd. General Paul Teodorescu, apoi pe un traseu modificat pe Drumul Taberei, Drumul Sării, Str. Răzoare, Şos. Panduri, Str. Prof. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Podul Eroilor, Splaiul Independenţei, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Baldovin Pârcălabul, Str. Gării de Nord, Piaţa Gării de Nord, cu întoarcere pe Str. Witting, Calea Plevnei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Str. Prof. Dr. Bagdasar, Şos. Panduri, Bd. Geniului, Drumul Sării, Drumul Taberei, după care va reveni la traseul actual.

Linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „C.E.T. Vest Militari” şi intersecţia Bd. Iuliu Maniu/ Bd. General Paul Teodorescu, apoi pe un traseu modificat sens Pod Izvor pe Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, Str. Răzoare, Şos. Panduri, apoi traseul actual.

Linia 139 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Zeţarilor” şi intersecţia Bd. General Paul Teodorescu/ Bd. Timişoara, apoi pe un traseu modificat pe Bd. Timişoara cu întoarcere pe Drumul Sării, apoi traseul actual până la capătul de linie „Zeţarilor”.

Linia 361 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I.C. Brătianu, Piaţa Unirii.

Linia 381 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Piaţa Reşiţa” şi Piaţa Victoriei, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Bd. Aviatorilor, Str. Ion Mincu, Bd. Ion Mihalache, apoi traseul actual până la „Clăbucet”.

Linia 783 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă” şi Piaţa Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Unirii pe Bd. Mareşal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Unirii.

Troleibuzele şi autobuzele liniilor care traversează traseul marşului organizat de profesori vor staţiona până la trecerea coloanei şi vor respecta indicaţiile personalului de ordine publică, după caz, precizează sursa citată.

Update 1: Premierul Nicolae Ciucă i-a chemat pe reprezentanții profesorilor aflați în grevă la Palatul Victoria, pentru o nouă discuție. Convocarea a fost anunțată pentru ora 12.00, conform unui anunț venit de la Biroul de presă al Guvernului. Ulterior, premierul se va întâlni și cu sindicaliștii din Sănătate, din cadrul Sanitas.

În jur de 20.000 de profesori sunt așteptați să protesteze în București, la mitingul provocat de federațiile sindicale din Educație. Protestul va începe, în jurul orei 11,00, în fața sediului Guvernului din Piața Victoriei, după care participanții vor merge în coloană, într-un mars spre Palatul Cotroceni.

Greva generală din sistemul de educație a fost declanșată luni, 22 mai, când au încetat activitatea la ore peste 150.000 de cadre didactice și peste 70.000 de lucrători din categoria personalului didactic auxiliar și nedidactic.

De la declanșarea grevei și până în prezent au avut loc mai multe rânduri de discuții între reprezetanții greviștilor și autorități, însă nici una nu s-a încheiat cu un rezultat pozitiv. Cadrele didactice sunt nemulțumite de ofertele primite din partea premierului Nicolae Ciucă și ale coaliției de guvernare PSD – PNL – UDMR.

Forțat de profesorii aflați în stradă, premierul i-a cerut ministrului Muncii, Marius Budăi să urgenteze elaborarea legii salarizării unitare și să stabilească noile grille de salarizare. Noul act normativ ar trebui să intre în vigoare până la 15 iulie, în condițiile în care termenul inițial a fost pentru finalul anului.

În contextul protestelor profesorilor, Marius Nistor, președintele Federației Sindicale din Educație Spiru Haret a declarat că marți, la protestul de la Cotroceni sunt așteptați în jur de „20 de mii de colegi din București, dar și din țară”. El a avut o intervenție la postul de televiziune B1, unde a vorbit pe acest subiect.

Programul protestului de marți

Un document emis de Primăria Municipiului București stabilește limitele în care se va desfășura protestul organizat marți, 30 mai:

„- între orele 11.00 — 12.00, adunarea participanților în Piața Victoriei, respectiv Bd. Kiseleff, perimetrul cuprins între str. Arh lon Mincu și Piața Victoriei;

– între orele 1200 — 13.00, adunare publică în Piața Victoriei, perimetrul cuprins între prelungirea Bd. Aviatorilor, Parcul Kiseleff, Calea Victoriei, prelungirea Bd. lancu de Hunedoara;

– între orele 13.00 — 15.00, deplasare pe traseul Piaţa Victoriei — str. Buzeşti — str. Berzei – str. Știrbei Vodă — Splaiul Independenței — Pod Grozăvești — stânga Șos Grozăvești — Bd. Geniului sensul de mers dinspre Bd. luliu Maniu către Piaţa Răzoare — punct final Statuia Leu.

– între orele 15.00 — 15.30 adunare publică pe Bd. Geniului în proximitatea Statuii Leu;

– între orele 15.30 — 16.00, defluirea totală a participanților”.

Noua ofertă a guvernului pentru profesori

Luni seară, cu câteva ore înainte de marșul programat spre Palatul Cotroceni, guvernul a venit cu o nouă propunere pentru profesori. Nicolae Ciucă nu a oferit o majorare salarială, așa cum au revendicat cadrele didactice. El a adăugat în plus, la bonusurile acordate inițial, de 2.500 de lei, încă 1.500 de lei care să fie plătiți în două tranșe. Astfel, s-a ajuns la 4.000 de lei, bonusuri acordate greviștilor pentru a intra la ore.

Noua ofertă a venit după o nouă rundă de discuții, încheiată fără nici un rezultat, între miniștrii Muncii și al Educației, Marius Budăi, respectiv Ligia Deca, și reprezentanții celor trei federații sindicale. Sindicatele au solicitat un salariu de 3.000 de lei, plătit până la intrarea în vigoare a Legii salarizării, pentru debutanți și creșterea cu 25% a salariilor din Învățământ.

La ieșirea de la discuțiile cu Marius Budăi și Ligia Deca, sindicaliștii au spus că aceștia nu au avut nici un mandate de negociere. Doar au luat act de revendicările lor, aceleași de la începutul grevei, și le-au transmis liderilor coaliției.

Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au propus o serie de bonusuri pe carduri asemănătoare tichetelor pentru asistații social. Numite bonusuri „pentru susținerea carierei didactice”  acestea constau în 2.000 de lei net suma forfetară (în data 5 iunie) plus încă 2.000 lei net (5 octombrie) din care 30% (600 lei) garantat suma forfetară – pentru diferența de 70% (1.400 lei pentru achiziție de laptopuri, tablete, cărți, materiale didactice, cu documente justificative pentru decont până la încheierea proiectelor europene pe finanțare PNNR).