Se fură de-a lungul şi de-a latul ţării. 530 de fraude reclamate în 5 ore de votat în România VIDEO

Se fură de-a lungul şi de-a latul ţării. 530 de fraude reclamate în 5 ore de votat în România VIDEO

O parte dintre alegători îşi tranzacţionează votul. Licitaţia pleacă de la 50 de lei, banii se primesc după prezentarea dovezii - poza buletinului de vot. Pe de altă parte, membrii partidelor îi şicanează pe alegători, pretinzând că sunt de la tabăra adversă

După doar cinci ore de la deschiderea secţiilor de vot s-au înregistrat peste 530 de incidente electorale.  163 dintre acestea au fost confirmate, 58 dintre acestea fiind infracţiuni de luare şi dare de mită, a declarat purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru. Cele mai multe infracţiuni au fost înregistrate, în ordine descrescătoare, în Argeş, Bucureşti şi Dâmboviţa. Pe lângă aceste date oficiale ajunse la Ministerul Administraţiei sunt şi multe alte incidente reclamate de partide sau de observatorii la vot. Practic nu există judeţ şi municipiu important în care să nu fie semne ale unui reţele organizate special pentru a frauda alegerile. Ştampile lipsă, buletine gata ştampilate depistate la alegători şi fotografierea buletinelor de vot ca dovadă pentru a primi recompense, sunt dovada că totul e organizat. Un exemplu edificator a fost depistat în Giurgiu. Doi bărbaţi sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost prinşi că oferă bani oamenilor pentru a vota cu unul dintre candidaţii la Primăria Călugăreni, asupra lor fiind găsită suma de 1.600 de lei şi o listă cu nume.

Cum să-i enervezi pe alegători Alte metode de jocuri murdare folosite în alegeri legate de dezinformarea şi schimbarea apartenenţei politice. Membrii celor două mari forţe din alegeri, PDL şi USL se acuză reciproc în mediul online, şi nu numai, că au sunat alegătorii la orele 3-4 noapte şi au pretins că sunt din tabăra adversă pentru a-i convinge să vină la vot. Scopul: enervarea alegătorilor pe un anumit partid/candidat pentru a se prezenta la vot şi să aleagă contracandidatul. Astfel de incidente s-au înregistrat în Târgovişte, Bucureşti şi Cluj. O altă metodă murdară este de a se lipi afişe pe uşă de la partidul advers care nu se mai dezlipesc decât cu tot cu vopsea de la uşă. Vezi aici o "confruntare electorală" plină cu înjurături între primarul PSD din comuna Feldru din Bistriţa şi membrii unei caravane PDL. <iframe width="420" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/2i-hDPp-Atw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News