Zi DECISIVĂ în INSTANȚĂ pentru antrenorul de handbal acuzat că şi-a violat şapte eleve

Zi DECISIVĂ în INSTANȚĂ pentru antrenorul de handbal acuzat că şi-a violat şapte eleve

Curtea de Apel București va da vineri o sentință definitivă în cazul antrenorului de handbal Ion Ţibru, condamnat în primă instanţă la 30 de ani de închisoare pentru că ar fi violat şapte dintre elevele sale. Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea sentinţei de trei ori până acum.

Zi DECISIVĂ în INSTANȚĂ. Judecătoria Sectorului 4 l-a condamnat, în 19 iulie 2016, pe antrenorul de handbal Ion Ţibru la 30 de ani de închisoare pentru că şi-ar fi violat şapte dintre elevele pe care le pregătea la un club din Bucureşti.

Zi DECISIVĂ în INSTANȚĂ. "Contopeşte pedepsele cu închisoarea aplicate prin prezenta sentinţă penală, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea, de opt ani de închisoare, la care se adaugă sporul de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 27 de ani şi patru luni, urmând ca, în final, petentul să execute pedeapsa rezultantă de 30 de ani de închisoare", se arată în decizia Judecătoriei Sectorului 4, citat de News.ro.

Ţibru a fost obligat şi ca, în solidar cu părţile responsabile civilmente Ministerul Tineretului şi Sportului, Federaţia Română de Handbal, Asociaţia Municipală de Handbal Bucureşti şi Asociaţia Club Sportiv Bucureşti, să le plătească celor şapte fete, cu titlu de daune morale, sume cuprinse între 2.000 şi 10.000 de euro.

În același timp,  magistraţii i-au interzis lui Ion Ţibru, pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei, exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a ocupa funcţia de antrenor, de a exercita profesia de profesor de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii şi dreptul de a comunica cu victimele.

Instanţa a hotărât şi prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilelor genetice ale acestuia în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Antrenorul Ion Ţibru, în vârstă de 66 de ani, a fost trimis în judecată, în octombrie 2015, pentru 27 de infracţiuni de viol şi trei infracţiuni de corupere sexuală a minorilor. Potrivit procurorilor, antrenorul ar fi violat şapte fete, cu vârste între 11 şi 14 ani, în timpul cantonamentelor sau la locuinţa sa din Bucureşti.

 

Ne puteți urmări și pe Google News