Zgonea, despre conflictul de la Orăștie dintre Vanghelie şi Costoiu: Întrebaţi-l pe purtătorul de cuvânt al PSD
- Carmen Vintil ă
- 2 iulie 2014, 11:16
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a spus că el nu discută cu presa lucruri care se întâmplă în interiorul partidului, iar despre conflictul dintre Marian Vanghelie şi Mihnea Costoiu de la Orăştie poate da un punct de vedere purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova.
"Eu nu sunt purtător de cuvânt al PSD şi de obicei lucrurile pe care le discut în cadrul partidului nu le discut la presă. Dacă vreţi să aveţi un punct de vedere al partidului întrebaţi-l pe Dan Şova, el poate să vă dea mai multe informaţii. Din punctul meu de vedere, a fost o şedinţă foarte bună în care mulţi dintre colegii mei au înţeles că erorile din 2004 şi din 2009 nu trebuie să le mai repetăm şi că avem o şansă unică în istoria partidului ca o generaţie de oameni tineri să pună un preşedinte, preşedinte- arbitru care poate să arate o altă faţă a României. În rest, acele întâmplări pe care dumneavoastră le spuneţi nu le ştiu, dar domnul Şova vă poate spune mai multe", a spus Zgonea, potrivit Agerpres, întrebat dacă s-a cerut demisia lui Marian Vanghelie la întrunirea PSD de la Orăştie, după ce ar fi avut o altercaţie cu ministrul Mihnea Costoiu.