Dintre cărţile de tinereţe ale lui Mircea Eliade, nu ştiu bine de ce, cea mai dragă îmi este "Şantier", subintitulată de autor, "roman indirect". Împărţită în trei caiete plus un intermezzo, cartea este puternic autobiografică, aproape un jurnal, acoperind o bună parte din perioada "indiană" a vieţii lui Eliade, mai precis cea cuprinsă între ianuarie 1929 – noiembrie 1931.
Cartea a fost publicată în 1935. Autorul avea 28 de ani. Era, deja, celebru, mai ales după succesul romanului "Maitreyi", apărut cu doi ani înainte. Eliade publicase deja patru romane în afară de "Maitreyi" ("Isabel şi apele diavolului" în 1930, "Lumina ce se stinge" şi "Întoarcerea din Rai" în 1934, "Huliganii" în 1935) şi două volume de eseuri uşurele, în fapt culegeri de articole răspîndite prin presa vremii ("Solilocvii" în 1932 şi "Oceanografie" în 1934). Încă de la apariţie, "Şantier" a plăcut cititorilor datorită prospeţimii, autenticităţii, simplităţii şi francheţii care se simt în fiecare rînd. În cuvîntul introductiv la prima ediţie, autorul explică cum a procedat. A lucrat direct pe propriul jurnal, eliminînd, pe de o parte, pasajele care trecuseră în alte cărţi (mai ales în "Maitreyi", desigur), dar şi pasajele în care discută ori meditează asupra unor chestiuni de filozofie, istorie a religiilor ori filologie. De asemenea, a eliminat o bună parte din pasajele referitoare la politică şi geografie, ca şi pe cele prea locale şi prea exotice – descrieri, cele mai multe, ale locurilor şi oamenilor. Cele ce au rămas, adică epică pură, informaţie portretistică şi comentariu emoţional minimal, compun "Şantierul". Eliade proclamă: "Nu înţeleg de ce ar fi roman o carte în care se descrie o boală, o meserie oarecare sau o cocotă şi n-ar fi tot atît de roman o carte în care s-ar descrie lupta unui om viu cu propriile sale gînduri sau viaţa unui om între cărţi şi vise. Descrierea fazelor unui cancer nu e întru nimic mai justificată, din punctul de vedere al realităţii sale, decît descrierea fazelor unei cunoaşteri oarecare, de pildă învăţarea unei limbi străine sau a agriculturii sau a matematicilor. De ce analiza sufletească a unei cocote ar fi mai interesantă decît transcrierea justă a dramei lăuntrice a unui matematician sau metafizician...În viaţă nu se întîmplă numai amoruri, căsătorii sau adultere; se întîmplă şi ratări, entuziasme, filozofii, morţi sufleteşti, aventuri fantastice. Orice e viu se poate transforma în epic. Orice a fost trăit sau ar putea fi trăit." Autorul, însă, precizează imediat că "Şantier" este un roman atipic. El îi spune "indirect" deoarece toate evenimentele ori personajele descrise se învîrt, epicentric, în jurul lui. "Toate pornesc de la mine, de la voinţa mea de a cunoaşte , păstra sau respinge oamenii". "Şantier" nu este, totuşi, un roman. Nu-mi pot da seama exact cît de mult diminuează statutul de roman adăugarea adjectivului "indirect" – mă depăşeşte această scolastică. Îmi place "Şantier" pentru că este exact ceea ce titlul anunţă: un produs în plin proces de realizare, ceva ce în engleză s-ar numi "in the making". Avem adunate, curăţate şi pregătite, elementele pentru altceva. Un roman, poate. Factual, peste decenii, s-au dovedit a fi elementele care au construit "Memoriile" lui Eliade. Dar "Şantierul" are ceva de şantier. Zgomotul şantierului este o tăcere acaparantă în "Şantier". E tăcerea camerei de lucru cînd se scrie romanul. Tocmai această stare de aşteptare care se simte printre rînduri, această stare de ordonare a amintirilor înaintea asamblării în altceva, mă seduce. Gîndurile, faptele, personajele astfel prezentate, eboşate şi pline doar de intenţii, mi se par foarte atractive pentru că este, imediat, mult loc şi pentru mine, cititorul. Iată, de pildă, o vorbă pe care i-o spune un anume Van Manen, tibetanist, fost teozof, băutor de whiskey şi iubitor de India: "Dragă Eliade, inteligenţa nu se măsoară după adîncimea cu care descoperi şi disociezi adevărul de minciună, ci după perspicacitatea cu care poţi salva un adevăr compromis". Cîte nu se pot construi într-un şantier cu un asemenea element?
Recomandările noastre
