Zestrea Reginei Maria

Castelul Pelisor, din Sinaia, ne invită, până la mijlocul lunii ianuarie 2016, să descoperim mesajele tainice din veșmintele colecției „Zestrea Reginei”, semnată de creatoarea Liliana Țuroiu.

Este o ocazie unică în care decorul monumental al castelului princiar, ce adăpostește acum și inima Reginei Maria, deschide poarta imaginarului și invită la introspecție: să descoperim ce înseamnă suflet de regină – dincolo de rang, ascendență nobiliară sau protocol de Curte regală. Colecția „Zestrea Reginei” punctează în fiecare detaliu eleganța și spiritul celui mai frumos personaj legendar feminin al României.

După cele cinci vernisaje europene de succes – în Italia, Franța, Austria, Germania și România, la Castelul Bran – proiectul „Zestrea” a devenit mai mult decât un proiect personal artistic, premiat de jurii internaționale. Designerul Liliana Țuroiu a creat un curent cultural cu implicații ample, îmbogățit acum cu noi piese elaborate special pentru scenografia unică a Castelului Pelișor, purtând amprenta inspirațională și  vibrația Reginei Maria. În acest context, creațiile Lilianei Țuroiu transced evenimentul de modă și propun un demers original, întregit de colecția Grafemeride – caligrafie pe veșminte realizată de Anca Ciuciulin, cu texte aparținând Reginei Maria.  „Zestrea Reginei” este o invitație pentru femeia modernă, care încearcă să se redefinească, ieșind din tipologiile actuale, uneori simplificate și limitative. În lipsa unui model arhetipal al feminității contemporane, întoarcerea la stilul și reperele artistice ale Reginei Maria și reinterpretarea acestora în cheie modernă este unul din cele mai valoroase înțelesuri ale colecției.  „Inspirată din costumul tradițional românesc și situată la granița dintre modă și artă, colecția mea se adresează femeii preocupate de cultură, tradiție și vestimentație”, spune designerul Liliana Țuroiu. Piesele au o linie elegantă, uneori monumentală, cu proporții rafinate și extrem de feminine, menținute în registrul confortului. Realizate din tafta, voal sau catifea cu inserții și aplicații din dantelă și broderie, piesele colecției sunt adevărate bijuterii textile. Asocierea dintre tradiție și modernitate – inclusiv prin broderiile realizate industrial, prin tehnologii extrem de avansate, dar cu motive ancestrale preluate din repertoriul popular – pune în valoare femeia puternică și în același timp sensibilă, ce transmite siguranță dar și iubire, hrănitoare și ocrotitoare, femeia ce apreciază autenticitatea, originalitatea și fuziunea acestora ca punte între trecut, prezent și viitor. Colecția „Zestrea Reginei” este expusă și poate fi admirată în Castelul Pelișor până la jumătatea lunii ianuarie 2016. Renovat recent, Castelul Pelișor – reședința de vară a principilor moștenitori Ferdinand și Maria – a căpătat în această toamnă o profundă valență simbolică și spirituală: în Camera de Aur se odihnește acum inima Reginei Maria, după 77 de ani de la moartea suveranei României.