Colaborațorii Rusiei care acționează pe teritoriul Ucrainei, împotriva intereselor țării, vor avea soarta celor 12.000 de militari ruși, morți în acțiune. Amenințarea vine din partea președintelui de la Kiev, Volodimir Zelenski. El s-a adresat, prin intermediul unui nou mesaj video, populației ucrainene.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a ameninţat pe cei care intenționează să colaboreze cu trupele rusești de ocupație, după cum relatează AFP. Într-un mesaj video destinat cetățenilor ucraineni, președintele Zelenski s-a arătat foarte dur cu privire la cei care vor să treacă de partea invadatorilor ruși. El a subliniat că cei tentați să accepte ofertele administrației rusești și să lucreze cu aceasta își vor semna singuri verdictul.
„Verdictul este de a-i urma pe cei peste 12.000 de ocupanţi care nu au putut înţelege în timp util de ce Ucraina nu ar trebui atacată”, a precizat președintele Volodimir Zelenski.
Autorităţile ucrainene susţin că peste 12.000 de soldaţi ruşi au fost uciși în acțiune, în acest război din Ucraina. Până în prezent, această informație nu a putut fi verificată și confirmată din surse independente, precizează DPA.
În acest context, președintele Volodimir Zelenski a făcut referire şi la evoluţiile recente din teritoriile ocupate de forţele armate din Rusia. În special, el a vorbit despre situația din regiunea Herson, în sudul ţării. Acolo, Rusia încearcă „să repete experienţa tristă a creării unor pseudo-republici”, a spus preşedintele ucrainean.
„(Armata rusă n. red.) Şantajează lideri locali, pune presiune asupra unor aleşi, caută oameni pe care să îi corupă”, a afirmat Volodimir Zelenski.
Ocupanții ruși încearcă să rupă o parte din Ucraina
În ultimele zile, autoritățile din Ucraina au anunțat că administrația rusă de ocupație, din regiunea Herson, intenționează să organizeze un așa zis referendum prin care să înființeze o „republică populară” separatistă. Este același scenariu pe care Rusia l-a desfășurat în Dombas și în Crimeea. Mai mulți oficiali ucraineni au fost solicitați de ocupanți să colaboreze în acest sens. Consiliul regional din orașul ocupat Herson a votat pentru adoptarea unei rezoluții prin care se afirmă că orașul rămâne ucrainean, conform BBC.
Iuriy Sobolevskyi, șeful adjunct al consiliului, a transmis, într-o postare pe Instagram, că 44 de colegi de-ai săi, deputații „au votat apelul conform căruia regiunea Herson este Ucraina”.
El a scris că deputații nu ar putea „recunoaște niciodată aceste încercări de a crea o «republică populară» în regiunea Herson și de a ocupa o parte din Ucraina”.
„Regiunea Herson a fost, este și va fi o parte integrantă a unui singur stat – Ucraina”, a adăugat el.