Zegrean, despre legile Big Brother: Pe noi ne inteersează să fie respectate drepturile și libertățile fundamentale

Zegrean, despre legile Big Brother: Pe noi ne inteersează să fie respectate drepturile și libertățile fundamentale

Preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, a declarat joi la sediul CCR că aşa numitele legi "Big Brother" au fost deja verificate în vara lui 2014 şi au fost declarate neconstituţionale, iar reglementările în acest domeniu ar trebui să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, scrie Agerpres.

"Dacă legile acordă suficiente garanţii pentru respectarea textelor din Constituţie care se referă la secretul corespondenţei şi dreptul la viaţă privată şi aşa mai departe, noi nu avem nimic împotrivă să facă ce vor ei, numai să apere ţara de terorism", a arătat Zegrean.

Premierul Victor Ponta susţine că este necesară o nouă legislaţie care să respecte decizia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte tema reţinerii datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

"Întâlnirea este convocată de vicepremier, de domnul Gabriel Oprea, care are şi atribuţii pe zona de ordine publică şi siguranţă naţională şi este legată de ceea ce trebuie să facem în baza deciziei Curţii Constituţionale, şi anume Guvernul să transmită către Parlament o nouă legislaţie care să respecte decizia Curţii Constituţionale", a declarat Victor Ponta pe 8 ianuarie, întrebat despre întâlnirea convocată în regim de urgenţă la Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI).

Ne puteți urmări și pe Google News

MSI a convocat pe 8 ianuarie, la sediul instituţiei, în regim de urgenţă, grupul de lucru interinstituţional pe tema reţinerii datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de servicii de comunicaţii din România, în contextul ultimelor ameninţări din Statele Membre UE şi al recentului atentat cu caracter terorist din Franţa.

În data de 1 septembrie 2014, Curtea Constituţională a României (CCR) a stabilit că organele judiciare şi cele cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale nu mai au acces şi nu mai pot utiliza datele obţinute şi stocate în baza Legii 'Big Brother', până la adoptarea de către Parlament a unui nou act normativ privind reţinerea datelor.

CCR a publicat la acel moment motivarea deciziei din 8 iulie prin care a fost declarată neconstituţională Legea 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.