Zeci de mașini, găsite vandalizate într-o parcare din Baia Mare. Cine sunt vandalii
- Mădălina Sfrijan
- 2 iunie 2024, 15:01
Imaginile cu actul de vandalism au fost surprinse pe camerele de supraveghere. Scenele au avut loc în parcarea unui cartier din Baia Mare. Făptașii sunt căutați de autorități.
Mașini vandalizate în parcare
Peste 90 de autoturisme au fost vandalizate în Baia Mare. În momentul atacului, mașinile rău se aflau într-o parcare din cartierul băimărean Cuza Vodă.
Pe imaginile surprinse de sistemul de supraveghere, se observă cum doi bărbați se plimbă prin parcarea respectivă și răsucesc oglinzile retrovizoare ale mașinilor. De asemenea, aceștia au distrus și o parte dintre ștergătoarele autoturismelor.
Pagube semnificative
Incidentul a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 3:10. Potrivit primelor informații, aproximativ 90 de mașini au fost vandalizate. Acestea erau parcate în locul special amenajat din cartierul Cuza Vodă.
Proprietarii susțin că și-au găsit mașinile cu ștergătoarele și oglinzile retrovizoare distruse. Aceștia ai cerut ajutorul autorităților pentru a-i identifica pe făptași.
Baia Mare. Autoritățile îi caută pe cei doi indivizi
Oamenii legii au preluat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă și îi caută pe făptași. Proprietarii păgubiți se tem că atacul s-ar putea repeta și spun că agenții Poliția Locală ar trebui să patruleze mai des prin zonă.
Un alt act de vandalism a avut loc recent în Cluj. Distrugerile au fost provocate în mai multe zone din Parcul Detunata. Mai multe pubele de gunoi au fost smulse pe poziții și aruncate. De asemenea, o toaletă ecologică a fost răsturnată. Locuitorii din cartierul Gheorgheni au cerut să fie montate camere de supraveghere în zonă.
De asemenea, acte de vandalism au avut loc și în Oradea. În acest sens, municipalitatea a depus plângere penală împotriva făptașilor. Aceștia au fost obligați să plătească o amendă de 10.793 de euro.
Dacă inculpații nu achită amenzile aplicate pentru astfel de fapte de vandalism, sentința este pusă în aplicare de un executor judecătoresc.