Chad Robichaux, fondatorul Fundației Mighty Oaks, o organizație de caritate care îi ajută pe veterani să depășească problemele de sănătate: tulburare de stres post-traumatic (PTSD), a postat o captură de ecran cu răspunsul celor de la YouTube pe contul său de Twitter. „Unul dintre cuvintele cheie folosit în anunţ a fost „creştin” pe care îl folosim în mod regulat. Anunțul a fost respins tocmai din cauza utilizării cuvântului „creştin” , a spus Robichaux.
Imediat după tweet-ul lui Robichaux, YouTube a postat, de asemenea, tot pe Twitter pentru a încerca să explice situația. „Știm că credințele religioase sunt personale, așa că nu permitem agenților de publicitate să vizeze utilizatorii folosindu-se de religie”, scrie YouTube. „În schimb, nu avem o politică anti-publicitate care include termeni religioși precum „creștin„, au adăugat ei.
Robichaux a răspuns că declarația gigantului tehnologic era evident falsă și în mod deliberat înșelătoare, susținând că a folosit același cuvânt de ani de zile fără să aibă nicio problemă. El a susținut de asemenea că nu a existat nici o problemă atunci când a încercat să publice același anunț, de data aceasta folosind cuvântul cheie „musulman” în loc de „creștin”.
„Am publicat anunțuri cu acest cuvântul cheie „creştin” ani de zile, a scris Robichaux, adaugand: „Am publicat exact aceeasi reclamă folosind cuvântul „musulman” si a fost aprobat, dar „creştin” nu nu a fost aprobat”.
Cu toate acestea, după întâlnirea cu un oficial de la Google – compania mamă a YouTube – Robichaux a aflat că politica a fost recent implementată. Google nu a făcut încă comentarii publice, notează voiceofeurope.