Războiul este din ce în ce mai aproape! Președintele le-a solicitat soldaților să își folosească toate energia și toată atenția pentru a se pregăti pentru război.
În timpul vizitei la o bază militară din provincia Guandgdong din sudul Chinei, președintele Xi Jinping le-a dat ordini soldaților chinezi să își „concentreze mintea și energia în pregătirea pentru război”.
Pe lângă asta, Xi le-a spus soldaților să „păstreze o stare de alertă ridicată” și le-a cerut să fie „complet loiali, complet puri și complet de încredere”.
Orindele soldaților au fost date în contextul în care Xi a ținut un discurs, în Guangdong, pentru a comemora aniversarea a 40 de ani de la înființarea Zonei Economice Speciale din Shenzhen (ZESS), creată în 1980 pentru a atrage capital străin.
ZESS a jucat un rol crucial în transformarea Chinei în a doua cea mai mare putere economică a lumii.
Vizita la baza militară din Guangdong a fost făcăută pe fondul tensiunilor tot mai accentuate între China și Statele Unite, cu privire la problema Taiwanulului. În ultimele luni, s-a creat o prăpastie prăpastie adâncă între Beijing și Washington.
Luni, Casa Albă a informat Congresul America că ar urma să vândă trei sisteme de arme avansate Taiwanului, mutare care nu le-a picat deloc bine comuniștilor chinezi. Beijungul a solicitat „anularea imediată a oricăror vânzări de arme către Taiwan și tăierea legăturilor militare dintre această țară și Washington”.
Cu toate că Taiwanul nu a fost niciodată o regiune controlată de Partidului Comunist Chinez, Beijingul lansează constant mesaje cum că zona că acesta face parte din teritoriul său. Nu puține au fost momentele în care Xi a lăsat să se înțeleagă faptul că Armata Populară Chineză poate invada în orice moment insula.
În luna august, secretarul american pentru sănătate Alex Azar, a efectuat o vizită oficială în Taiwan pentru a purta discuții cu privire la dezastrul provocat de pandemie. Acesta a fost cel mai înalt oficial american care a vizitat insula în ultimii 40 de ani.
În replică la gestul SUA, China a efectuat exerciții militare în apropierea insulei, folosind zeci de avioane de luptă, scrie CNN.