Lungmetrajul care a deschis anul acesta festivalul de la Cannes, "Midnight in Paris", este cel mai bine închegat film de Woody Allen din ultimii ani.
Pe de o parte, începutul filmului lui Woody Allen trebuia să aibă logo-ul ministerului francez al turismului; pe de alta, regizorul şi scenaristul exploatează până la sânge, în cheie comică, e drept, patrimoniul cultural al oraşului. E o mutare cosmetizată, dar recognoscibilă la Allen, vezi "Love and Death", în care făcea aproximativ acelaşi lucru cu proza clasică a ruşilor. Atunci se abona la teme, acum la personalităţi culturale de marcă, de la Hemingway la Cole Porter, de la F. Scott Fitzgerald până la Picasso, de la Gertrude Stein până la Salvador Dali. Şi toţi devin în mâinile lui extrem de consumabili şi uşor de asimilat.
Scenaristul Gil Pender (Owen Wilson) şi viitoarea lui soţie, Inez (Rachel McAdams), se află pentru câteva zile la Paris. Ea se comportă pe cât de turistic se poate, el e strivit de măreţia culturală, bântuit de nostalgia unei alte epoci şi convins că în acest mediu va reuşi să devină romancier pe bune. Dinamica relaţiei lor se schimbă radical când el are şansa de a călători în trecut şi de a-şi cunoaşte autorii, pictorii şi muzicienii preferaţi, în timp ce ea îşi petrece zilele împreună cu extrem de pedantul Paul (Michael Sheen).
S-a spus despre Wilson că, în acest film, este mai degrabă re-actor decât actor, dar, fie ea şi discretă, aproprierea rolului pe care o realizează este extrem de eficientă în economia lungmetrajului. Reuşeşte să nu devină o cutie de rezonanţă a lui Woody Allen, chiar şi atunci când meditează pe tema fricii de moarte în cuvinte care nu puteau să îi aparţină decât acestui cineast. Ce nu merge la acest film se identifică urmând preceptul "cherchez la femme".
Toate personajele feminine – inclusiv Stein, interpretată de Kathy Bates - nu au nicio urmă de personalitate şi sunt reduse la ipostaza de viori care le cântă în strună bărbaţilor, fie ei iubiţi, amanţi, taţi sau amici. Cât despre tema de bază a filmului, Woody Allen reuşeşte să ţină în frâu motivul paseismului, să îl întoarcă pe toate feţele şi totodată să îl exploateze într-o structură de rom-com care funcţionează ca unsă.
Corespondenţă din Cannes (Franţa)
<object height="349" width="560"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/atLg2wQQxvU?fs=1&hl=ro_RO" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="allowscriptaccess" value="always" /><embed src="http://www.youtube.com/v/atLg2wQQxvU?fs=1&hl=ro_RO" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" height="349" width="560"></embed></object>
Recomandările noastre
