Wizz Air profită de scandalul zborurilor anulate. Compania și-a dublat numărul de pasageri

Sursa foto: Wizz Air

Wizz Air a transportat un număr-record de 4,34 milioane de pasageri în luna iunie a anului 2022. Este în creștere cu 179% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

În ultimul an, Wizz Air și-a extins rețeaua. A adăugat 200 de noi rute pentru 126 de destinații din Europa și nu numai. În prezent, compania aeriană operează peste 1.000 de rute în rețeaua sa, către mai mult de 190 de destinații.

"Pentru a sprijini această creștere continuă, Wizz Air a acceptat livrarea a 27 de aeronave Airbus ultra-moderne și eficiente în ultimul an. Utilizând cele mai noi tehnologii în domeniu, flota de aeronave Airbus a Wizz Air este un element esențial în strategia de sustenabilitate a companiei aeriene, sprijinindu-i obiectivele de reducere a emisiilor de CO2 cu 25% per pasager-kilometru până în 2030. În acest an, Wizz Air a semnat și un Memorandum de Înțelegere cu Airbus pentru a explora potențialul operațiunilor cu aeronave alimentate cu hidrogen", arată reprezentanții companiei.

Beneficiile comenzii încheiate cu Airbus de către Wizz Air

Comanda fermă încheiată cu Airbus susține planul Wizz Air de a deveni un grup de 500 de aeronave până la finalul acestui deceniu. Comanda actuală constă în 13 aeronave A320neo, 255 de aeronave A321neo și 47 de aeronave A321XLR. În plus, există și o comanda suplimentară pentru 15 aeronave A321neo și drepturile de achiziție pentru 75 de aeronave A321neo. În total, este vorba despre 411 aeronave.

În iunie 2022, mai mult de 770.000 de pasageri au călătorit cu Wizz Air dinspre și către aeroporturile din România. A fost cel mai mare număr lunar de pasageri Wizz atins de când compania aeriană și-a început operațiunile în țară, depășind cei 752.000 de pasageri transportați în iunie 2019. În comparație cu iunie 2021, a fost înregistrată o majorare cu 143% în ceea ce privește pasagerii transportați în luna iunie a acestui an de pe aeroporturile din România, notează Agerpres.

"Suntem mândri că am transportat un număr record de pasageri până la destinație în luna iunie. În ciuda bine-cunoscutelor provocări din industria transporturilor, am înregistrat o creștere semnificativă în ultimul an, punând bazele unei creșteri continue pentru următorul deceniu. Comanda noastră pentru mai mult de 400 de aeronave Airbus este un adevărat plus pentru WIZZ, oferind cea mai redusă amprentă de mediu per pasager și susținându-ne strategia ambițioasă WIZZ500.", a precizat Zsuzsa Trubek, Communications Manager la Wizz Air.