Acum, după aproape opt luni petrecute în Washington DC, mă amuz când mă gândesc cum am încercat eu să regăsesc Tokyo în capitala americană. Eram dezorientată şi soluţia pe care am ales-o instinctiv a fost să caut ceva cunoscut. Paradoxal, singurul reper la îndemână era acest oraş din altă lume, pe care am avut fericirea să-l bat cu piciorul timp de o lună întreagă.

Aerul fierbinte, umed şi greu de respirat, arţarii, frunzele de jinko biloba căzute pe trotuar, trandafirii japonezi cu flori superbe, mari, în culori îndrăzneţe şi neaşteptate, cireşii japonezi reflectaţi în lacul de la piciarele Jefferson Memorial, tufele de azalee pe care le anticipam încărcate de flori, toate acestea erau ancore în memorie şi mă ajutau să mă raportez la ceva oarecum cunoscut. Era suficient să leg cele două destinaţii, una la multe fuse orare depărtare la est şi cealaltă, la tot atât de multe, dar la vest de România.

Aveam să revin cu picioarele pe pământ destul de repede şi să-mi dau seama că singurul lucru pe care-l au în comun, Tokio şi DC, este faptul că, pentru băştinaşii eşti european, indiferent din ce ţara din Europa provii. Şi te simţi european. Abia când vizitezi un alt continent îţi dai seama, prin contrast, de rădăcinile europene pe care le ai.

Merg pe bulevardele largi, neobişnuit de largi, şi văd, adesea, câte o veveriţă cenuşie care alergă dintr-un copac într-altul. Îmi consult harta din când in când, deşi nu prea am cum să mă rătăcesc. Străzile sunt aici ca un grilaj. Cele perpendiculare sunt desemnate cu numere, cele orizontale, cu litere şi cele pe diagonală au nume de state şi se numesc Avenue.

Oraşul este împarţit în patru sectoare, în funcţie de punctele cardinale. Noi suntem suficient de norocoşi să locuim într-o zona liniştită şi foarte plăcută, de unde  puntem ajunge, pe jos, până la la Casa Albă, Kennedy Center, National Mall, Eastern Market, Capitoll Hill, Potomac sau până în Georgetwon, Adams Morgen şi alte locuri frumoase şi populare din DC. Un altfel de Mall La un moment dat, am ascultat cuminte cum i se explica celui de lângă mine că, de fapt, mallul nu este doar acea aglomerare de magazine, restaurante şi cafenele, pe care am importat-o şi noi, cu succes, de mai bine de un deceniu. Aceea ar fi doar o variantă. Alta ar fi asta The National Mall. Am căutat să vad cine este autorul acestui spaţiu deschis publicului, denumit the National Mall, un dreptunghi în mijlocul oraşului, care are, pe o latură scurtă, Capitoliul, sediul Congresului şi pe cealaltă Lincoln Memorial. Am văzut, cu toţii, măcar o dată, o imagine cu Lincoln uitându-se la mulţimea care urcă scările monumentului.

Aşa am ajuns la arhitectul care a desenat oraşul cu întreaga lui grilă de străzi, Pierre (Peter) L’Enfant. Planul lui, realizat în 1791, a rămas aproape neschimbat. Doar modificările datorate creşterii neîncetate a spaţiului urban au adus adăugări de spaţii şi edificii proiectului iniţial. Aveam să-i descoperim placa de mormânt la Arlington Cemetery, după ce ne-am coborât privirile de la minunatul peisaj al oraşului care se întindea la picioarele nostre. Iată încă ceva ce ştiu ei să facă bine: să arate cinstea cuvenită celor care au contribuit, într-un fel sau altul, la buna-starea publică, fie ea şi estetica. 

Toate seminţiile par că s-au adunat aici Până sa ajung în America nu mi-am putut imagina cum este posibil să te plimbi sau sa faci jogging prin pădure, pe malul unui râu şi să fii totuşi în mijlocul oraşului! Ei bine, se poate. Respectul pentru natură se vede pretutindeni. Fauna şi flora nu sunt demarcate de spaţiul urban. Veveriţele, gâştele şi raţele sălbatice, chiar şi cormoranii şi pescăruşii, împart oraşul cu oamenii.

Nu am vazut încă, şi am o presimţire că nu voi vedea vreodată, vreun copil sau adult care să aibă intenţii belicoase faţă de aceşti vecini paşnici din lumea animală. Chiar şi în faţa ferestrei mele, daca ridic privirea de la tastatură, pot vedea, din când in când, câte o veveriţă care scormoneşte în pământ după vreo ghindă. Dar cei mai interesanţi sunt oamenii, desigur.

E mai greu aici, la DC, să-i descifrezi sau să-i categoriseşti. Este oraşul costumelor negre sau gri, al celor abia sosiţi sau pe picior de plecare. Rar auzi că cineva s-a născut în DC. Toţi vin de undeva şi vor pleca peste câţiva ani, probabil, altundeva. Cei mai mulţi sunt cosmopoliţi, au alt mod de abordare la prima întÂlnire cu nişte români ca noi.

Aici auzi toate limbile pământului şi vezi un amestec de naţii cum cred că rar mai poţi întâlni undeva în lume. Cele mai multe ţări au o ambasadă sau o misiune la Washington. Dar nu numai ambasadele sunt o sursa pentru acest veritabil Babel. Toate seminţiile par că s-au adunat aici.

CITIŢI ŞI MIERCURI, 11 MARTIE, ARTICOLUL DESPRE UNUL DINTRE ORAŞELE VIZITATE DE ADA IACOB, SEATTLE

Preşedintele Obama, în timpul unei plimbări pe peluza din faţa Casei Albe

Capitoliul (stânga)

Imagine a oraşului Washington DC, din Arlington Cemetery

CITIŢI ŞI: Primii paşi în America

Descoperind SUA: „Taxation without representation”