Vulcanul din Islanda a închis spaţiul aerian european

Vulcanul din Islanda a închis spaţiul aerian european

Marea Britanie, Danemarca, Belgia, Suedia şi Olanda au luat decizia de a-şi închide spaţiul aerian după ce norii de cenuşă şi fum în urma erupţiei unui vulcan în Islanda au ajuns pe teritoriile lor, anunţă presa străină. Şi România este afectată, patru zboruri fiind deocamdată anulate din cauza restricţiilor din celelalte ţări.

În România, decomdată au fost anulate doar patru zboruri pe aeroportul Henri Coandă. Unul programat la ora 17:05 către Londra, altul care trebuia să vină de la Londra la ora 23:20 şi o cursă către Dublin şi retur, potrivit directorului de comunicare al aeroportului, Valentin Iordache. Oficialul a dat asigurări că pasagerii ale căror zboruri au fost anulate sunt asistaţi de companiile cu care ar fi trebuit să zboare. Potrivit acestuia, cei care aveau bilete la zborul de la 17:05 au fost anunţaţi „încă de dimineaţă”. De asemenea, acesta a mai spus că pe aeroportul Băneasa, la ora aceasta, doar un singur zbor a fost amânat. Blue Air a anulat zborurile programate pentru joi şi vineri pe ruta Bucureşti – Londra – Bucureşti, din cauza erupţiei vulcanice din Islanda. Zboruri anulate astăzi pe aeroportul Henri Coandă: Plecări10:00 - Atena 15:50 - Madrid 16:00 - Timişoara 17:05 - Londra Sosiri17:50 - Londra 19:15 - Atena Consultaţi aici programul de plecări şi sosiri de la Henri Coandă.

CINE A ÎNCHIS SPAŢIUL AERIAN

  • MAREA BRITANIE a închis spaţiul aerian începând cu ora 11:00 GMT (14:00, ora României), pentru şase ore, iar compania British Airways a anunţat anularea tuturor curselor aeriene, cel puţin până vineri dimineaţă.

    Autoritatea Aeronautică din Marea Britanie, care deţine şase aeroporturi în Marea Britanie, a forţat companiile să anuleze zborurile. În total, 550 de curse din cele 1.250 au fost oprite. British Airways, care este cel mai mare operator de pe Heathrow după numărul de plecări şi sosiri, a decis să nu mai operează după ora locală 11:30, fără să spună cât vor dura restricţiile.

  • DANEMARCA a anunţat închiderea spaţiului aerian începând de la ora locală 18:00. Mai multe companii aeriene, inclusiv compania scandinavă SAS, au suspendat zborurile din Danemarca în direcţia Norvegiei, Scoţiei şi nordului Angliei.
  • NORVEGIA, unde primele zboruri au fost suspendate încă de aseară, traficul aerian a fost întrerupt în totalitate în această dimineaţă, inclusiv la Oslo şi în alte oraşe mari precum Trondheim şi Bergen.
  • SUEDIA a anunţat că întregul spaţiu aerian va fi închis, progresiv, până la ora 20.00 GMT.
  • FINLADA a anunţat închiderea spaţiului aerian nordic până mâine la ora 15:00.
  • OLANDA va închide progresiv spaţiul aerian până în această seară. Circa 40 de zboruri de pe aeroportul Schiphol din Amsterdam fuseseră deja anulate. De asemenea, toate zborurile transatlantice spre Statele Unite şi Canada au fost amânate.
  • ISLANDA a decis menţinerea aeroportului din capitală închis, din cauza rafalelor puternice care suflă dinspre vest.
  • BELGIA a decis închiderea progresivă a spaţiului aerian belgian până la îndepărtarea norului de cenuşă. Aeroportul din Bruxelles, care ar putea rămâne încă deschis pentru a permite decolarea curselor către sudul Europei, a anulat majoritatea zborurilor programate între orele locale 14.00 şi 18.00 (15.00 - 19.00, ora României).

Erupţia vulcanului a început "în jurul orei locale 01.00" în partea de sud-vest a gheţarului Eyjafjallajokull. 800 de oameni au fost evacuaţi. Pe 20 martie, vulcanul, situat la 120 de kilometri de capitala Islandei, Reykjavik, erupea după aproape 200 de ani de inactivitate.

Ne puteți urmări și pe Google News

RISC

Serviciul britanic de control aerian (NATS) a avertizat că norul de cenuşă urma să ajungă în Marea Britanie astăzi. Un specialist din cadrul serviciului meteorologic britanic a afirmat că norul se îndreaptă spre sud, afectând astfel Scoţia, Danemarca şi Norvegia. "Dar este imposibil să precizăm până în ce zonă sudică va ajunge", a declarat el, adăugând că "ar putea să afecteze aceste regiuni până joi sau vineri". Erupţia subterană, care a început ieri de dimineaţă, a unui vulcan din vârful gheţarului Eyjafjallajokull, din sudul Islandei, a provocat inundaţii importante din cauza topirii rapide a gheţii, dar şi evacuarea a circa 800 de persoane. Un vulcan din aceeaşi zonă a început să erupă luna trecută, oferind un spectacol grandios, dar de această dată pericolul este mult mai mare. "Această erupţie este mult mai puternică. Durează de peste 24 de ore şi este o erupţie explozivă", a subliniat specialistul.