Poporul român mai are coloană vertebrală? Mirel Curea împreună cu Dan Andronic vor face o analiză tăioasă a responsabilităților legate de eșecul Schengen, de atitudinea care trebuie luată. Vineri, de la ora 12.00, pentru prima dată, spectatorii vor deveni parte a emisiunii, comentariile lor fiind citite de cei doi jurnaliști în direct.
Ce se poate face? Jurnalistul Dan Andronic a propus un boicot al produselor austriece și a anunțat că nu va mai alimenta cu carburant de la o rețea de benzinării deținută de un mare concern austriac. Reacția sa i-a inspirat și pe alții să afirme acest lucru, dar a generat și reacții contrare.
Ceea ce l-a făcut să scrie pe FB: "Pentru cei care râd de ideea de a nu mai merge la schi în Austria, de a nu mai cumpăra produse austriece, cu alte cuvinte de nu mai umfla conturile unora care ne disprețuiesc profund, le dedic niște versuri:
Ai noștri tineri la Paris învață La gît cravatei cum se leagă nodul, Ș-apoi ni vin de fericesc norodul Cu chipul lor isteț de oaie creață."
Dan Andronic și Mirel Curea vă așteaptă comentariile