România este campioană mondială la amputări de libertăți din cauza COVID-19. La cealaltă extremă, Suedia, de departe cea mai relaxată țară. Explicația este în primul rând Constituția acestei țări scandinave.
Efectele epidemiei de coronavirus au fost minime asupra suedezului de rând. Acesta s-a putut mișca nestingherit în toată această perioadă.
Restricțiile suedeze s-au referit doar la numărul maxim al adunărilor publice. Restaurantele care nu respectă regulile de distanțare riscă să fie închise. Liceele și universitățile au fost închise, dar creșele, grădinițele și școlile au rămas deschise.
Autoritățile nu au recurs la măsuri de constrângere, ci s-au bazat mai ales pe recomandări și pe informare publică pentru aplicarea măsurilor de protecție, fără ca acestea să afecteze grav cursul vieții.
Principalul motiv al acestei abordări, despre care s-a vorbit foarte puțin, îl reprezintă prevederile constituționale privind libertatea de mișcare a persoanelor și independența puterilor publice și autorităților locale, scrie Slate.
Constituția Suediei interzice formal izolarea, după cum arată capitolul 2, articolul 8:
„Orice persoană este protejată, în relațiile sale cu instituțiile publice, împotriva privărilor de libertate individuală. Toți cetățenii suedezi beneficiază de garantarea libertății de circulație în regat și libertatea de a părăsi regatul.”
De la această regulă constituțională sunt exceptate persoanele încarcerate și cele aflate în serviciul militar, după cum arată capitolul 2, articolele 20-21.
Pot fi adoptate restricții locale de circulație din rațiuni de sănătate. Totuși, nu există excepții pentru o eventualitate ca pandemia. De aceea, o izolare generală, la nivel național, nu este posibilă din punct de vedere legal.
Capitolul 2, articolul 24 permite totuși guvernului să restrângă libertatea de întrunire și de a manifesta din motive de epidemie:
„Libertatea de întrunire și libertatea de a manifesta pot fi limitate în interesul prezervării ordinii și securității publice, cu ocazia unei întruniri sau manifestații, sau în ceea ce privește circulația rutieră. Aceste libertăți nu pot fi limitate decât din punct de vedere al securității regatului sau pentru a lupta împotriva unei epidemii.”
Libertatea de întrunire a fost limitată în Suedia prin interzicerea oricăror adunări publice cu mai mult de 50 de persoane.
Constituția garantează și independența agențiilor publice în raport cu guvernul. Tradiția este veche, încă de la Constituția din 1634, care a stabilit structura organismelor publice, după moartea regelui Gustav Adolf al II-lea, în timpul Războiului de Treizeci de Ani.
Astăzi, sistemul suedez se bazează pe dualismul administrativ, în care agențiile publice sunt create în afara ministerelor guvernului central, un fapt unic în sistemul internațional.
În Preambulul la Constituție se stipulează că guvernul „nu are puterea de a interveni în deciziile unei agenții privind chestiuni specifice legate de aplicarea dreptului sau în exercitarea autorității sale.”
Constituția împiedică astfel ingerința miniștrilor guvernului în atribuțiile ce revin diverselor autorități publice.
Organismele publice beneficiază de un statut similar independenței justiției și a băncii centrale a Suediei.
Totuși, guvernul este cel care numește conducătorii acestor organisme publice, le stabilește bugetul și legislația pentru sarcinile care le revin.
Agenția suedeză de sănătate publică este una dintre aceste autorități publice, având ca sarcisă să definească și să conceapă răspunsul politic la o epidemie. Ea este condusă de specialiști în epidemiologie și nu de responsabili politici.
Colaborarea dintre economiștii din sănătate și epidemiologiștii de la Agenția suedeză de sănătate publică a permis elaborarea unui răspuns care să țină cont de impactul global al măsurilor și de recomandări.
Constituția garantează și autonomia la nivel local, căreia îi acordă o mare importanță. Tradiția aceasta își are rădăcinile în Evul Mediu. Autonomia autorităților locale este prevăzută de capitolul 14 din Legea Fundamentală.
Autonomia municipalităților și a regiunilor acoperă de fapt cea mai mare parte a activităților sectorului public, inclusiv pe cel de sănătate și pe cel al îngrijirii persoanelor vârstnice.
Astfel, puterea guvernului central în domenii precum cele legate de sănătate este limitată de independența autorităților locale.
Această structură descentralizată a celor 290 de municipalități și 21 de regiuni este explicația modului în care Suedia acționează în timpul epidemiei.
Cum Constituția interzice izolarea și starea de urgență ca instrumente politice, guvernul este nevoit să se bazeze în special pe informații și pe recomandări pentru a influența comportamentul public.
Impactul acestui tip de instrumente politice este strâns legat de gradul de încredere prezent în societate.
Or, suedezii au o foarte mare încredere în instituțiile lor publice, în eficiența și onestitatea guvenului, în responsabilitatea politicienilor.
Conform Eurobarometrelor, încrederea suedezilor în instituțiile lor este cea mai mare din UE.