România se încălzește. Temperaturile prognozate pentru următoarea perioadă
- Ionel Sclavone
- 6 aprilie 2024, 14:10
Vremea este anormal de caldă, pentru această perioadă, conform prognozei prezentate de Administrația Națională de Meteorologie. Iar situația nu se va schimba nici în zilele care urmează.
Odată cu primele zile ale lunii aprilie, România a intrat într-o perioadă cu temperaturi peste normal. Meteorologii spun că în multe zone valorile termice au fost similare celor dintr-o zi de vară.
Vremea caldă la început de aprilie
Temperaturile sunt în creștere, la acest final de săptămână, în toată țara. De la o oră la alta, valorile termice sunt din ce în ce mai ridicate, atingând nivelul specific unei zile de vară. În cursul zilei de azi, sâmbătă, 6 aprilie vremea va fi foarte călduroasă, cu temperaturi cuprinse între 15 și 26 de grade Celsius, în sudul țării.
La fel de călduroasă va fi și cea de-a doua zi a weekend-ului, duminică, 7 aprilie. Dar căldurile nu vor dispărea nici săptămâna viitoare, susțin experții în meteorologie din cadrul ANM. Luni și marți sunt prognozate temperaturi maxime cuprinse între 18 și 28 de grade Celsius.
Prognoza directoarei ANM
Meteorologii estimează că temperaturile vor crește mult peste normalul perioadei, în următoarele zile. Conform Elenei Mateescu vremea va atinge, pe alocuri și 30 de grade Celsius. Potrivit directorului ANM, maximele, în București vremea va fi călduroasă, cu temperaturi care vor atinge până la 22 - 26 de grade Celsius.
Vremea în următoarele săptămâni
Estimările meteo pentru următoarele patru săptămâni arată că valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice. În săptămâna 8-15 aprilie, temperaturile vor fi peste media specifică acestei săptămâni. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nordice.
În săptămâna 15-22 aprilie vom avea valori termice mai ridicate decât cele normale, în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice. Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 22-29 aprilie vremea va fi mai călduroasă, iar precipitațiile vor fi apropiate de cele normale acestui interval.
În săptămâna 29 aprilie - 6 mai, în minivacanța de Paște, vremea va fi mai călduroasă decât în mod normal. Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal în regiunile sudice şi sud-estice, iar în rest deficitar.