Vremea rămâne neobișnuit de caldă. ANM anunță când se întorc ploile

Vremea rămâne neobișnuit de caldă. ANM anunță când se întorc ploiletoamna calda / sursa foto: ChatGPT

Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru începutul lunii octombrie în cea mai mare parte a țării, potrivit prognozei ANM. Temperaturile maxime vor ajunge până la 28 de grade în unele regiuni, însă între 9 și 11 octombrie este așteptată o răcire, însoțită de ploi în mai multe zone. Până în jurul datei de 8-9 octombrie, vremea va rămâne caldă în mare parte din România. Ulterior, temperaturile vor începe să scadă, iar probabilitatea de ploaie va crește.

Vremea în Banat

În intervalul 5-8 octombrie, temperaturile din timpul zilei vor fi mult peste valorile normale pentru prima decadă a lunii octombrie. Maximele vor ajunge, în general, la 25-28 de grade. Pe 9 și 10 octombrie, vremea se va răci, iar temperaturile maxime ar urma să coboare spre 20 de grade. Pentru cea de-a doua săptămână a intervalului, sunt estimate maxime medii de 21-22 de grade.

Temperaturile minime vor fi în jurul valorii de 6 grade în primele trei nopți, apoi vor crește la 10-12 grade în 9 octombrie. În a doua parte a perioadei, minimele vor fi în jur de 8 grade.

Ploi locale sunt prognozate în 9, 10 și 11 octombrie. Precipitații sunt posibile și în a doua săptămână, mai ales în jurul datei de 14 octombrie.

Vremea în Crișana

Între 5 și 8 octombrie, vremea va fi caldă, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 25 și 28 de grade. O răcire este posibilă în 9 și 10 octombrie, când maximele ar urma să ajungă în jurul valorii de 20 de grade. Pentru săptămâna următoare sunt estimate temperaturi maxime medii de 20-21 de grade.

Minimele vor fi de 6-8 grade în primele trei nopți, urmând să crească la 10-12 grade pe 9 octombrie. Ulterior, acestea se vor situa în jurul valorii de 8 grade.

În 9, 10 și 11 octombrie sunt așteptate ploi locale. Probabilitatea precipitațiilor va crește din nou în jurul datei de 14 octombrie și după 17 octombrie.

În Transilvania temperaturile vor ajunge la 25 de grade

În perioada 5-9 octombrie, zilele vor fi calde, însă nopțile și diminețile vor rămâne reci. Temperaturile maxime vor avea medii de 21-25 de grade, în timp ce minimele vor coborî la 3-5 grade.

Spre finalul primei săptămâni este posibilă o răcire. Pe 11 octombrie, media maximelor ar urma să fie de 18-19 grade, iar în a doua săptămână se va situa în jurul valorii de 20 de grade.

Temperaturile minime vor avea medii de aproximativ 6 grade la finalul primei săptămâni și în intervalul 12-18 octombrie.

Ploi locale sunt estimate pentru 10 și 11 octombrie, iar perioade cu precipitații pot apărea și în a doua săptămână.

Vremea în Maramureș

În Maramureș, vremea va fi caldă între 5 și 8 octombrie. Maximele vor crește ușor de la o zi la alta și vor ajunge la 25-26 de grade. Pentru perioada 9-11 octombrie, când predictibilitatea prognozei scade, este posibilă o răcire, iar temperaturile maxime ar putea coborî până la 18-19 grade.

În a doua săptămână sunt estimate maxime de 19-20 de grade.

Minimele vor fi de 4-6 grade în primele trei nopți și vor crește la 10-11 grade în 9 și 10 octombrie. Ulterior, acestea vor avea valori în jur de 7 grade.

Ploile sunt prognozate pentru 9, 10 și 11 octombrie, dar perioade cu precipitații vor apărea și în a doua săptămână.

Ploaie

Ploaie/ Sursa foto Freepik

În Moldova, perioada 5-9 octombrie va aduce zile calde și nopți reci

Temperaturile maxime vor avea medii de 22-24 de grade, iar cele minime se vor situa între 6 și 8 grade.

La finalul primei săptămâni, vremea s-ar putea răci ușor. Pentru 11 octombrie sunt estimate maxime de 19-20 de grade.

În a doua săptămână, temperaturile maxime vor avea o medie de aproximativ 20 de grade și ar putea scădea spre finalul intervalului. Minimele se vor situa la 8-9 grade.

Ploile vor apărea după 10 octombrie, cu o probabilitate mai mare în 10 și 11 octombrie și după data de 15 octombrie.

Vremea în Dobrogea

În Dobrogea, temperaturile maxime se vor menține în jurul valorii de 22 de grade până pe 8 octombrie. Vineri, 9 octombrie, acestea vor crește la 24-25 de grade, după care vor reveni spre 22 de grade. Spre finalul intervalului sunt posibile valori ușor mai scăzute.

Prognoza nu indică schimbări importante în evoluția maximelor, însă gradul de predictibilitate scade după primele patru-cinci zile, iar eventualele fenomene extreme nu sunt surprinse de acest tip de estimare.

Temperaturile minime vor crește de la o noapte la alta. De la aproximativ 7 grade în prima noapte, acestea vor ajunge la 14 grade pe 10 octombrie, iar ulterior se vor situa în jurul valorii de 12 grade. Probabilitatea de ploaie va crește, mai ales după jumătatea lunii octombrie.

Vremea în Muntenia și Oltenia

În Muntenia, media temperaturilor maxime va fi de aproximativ 24 de grade până pe 8 octombrie. Pe 9 octombrie, maximele vor urca la aproximativ 26 de grade, iar ulterior vor reveni spre 22 de grade.

Primele nopți vor fi reci, cu minime de 5-6 grade. Până pe 10 octombrie, temperaturile nocturne vor crește treptat până la 11-12 grade.

În a doua săptămână, minimele vor avea valori medii de 8-10 grade. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 10 și 11 octombrie, dar și spre mijlocul lunii.

Între 5 și 9 octombrie, vremea va fi caldă în Oltenia, iar temperaturile maxime vor ajunge, în general, la 25-26 de grade. Vremea se va raci după data de 10 octombrie, când maximele ar urma să coboare până în jurul valorii de 21 de grade.

Pentru a doua săptămână sunt estimate temperaturi maxime de aproximativ 22 de grade, fără variații importante. Minimele vor fi în jur de 6 grade în primele nopți și vor urca la 10-12 grade în 9 și 10 octombrie. În a doua parte a intervalului, acestea vor fi de 8-9 grade. Ploile sunt mai probabile în 10 și 11 octombrie și în perioada 14-16 octombrie.

Și în zonele montane vor urma câteva zile mai calde

În perioada 5-9 octombrie, media temperaturilor maxime se va menține la 15-16 grade.

O răcire este estimată pentru 10 și 11 octombrie, când maximele vor coborî la 10-11 grade. Pentru a doua săptămână, prognoza indică temperaturi maxime medii de aproximativ 12 grade.

Minimele vor oscila între 4 și 6 grade pe parcursul celor două săptămâni. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în 10 și 11 octombrie, însă perioade cu precipitații sunt posibile și între 12 și 18 octombrie.