Vremea de miercuri, 3 februarie, va fi marcată de temperaturi foarte ridicată pentru această perioadă și de precipitații.
Vremea, miercuri, 3 februarie, nu va fi foarte diferită de cea din ziua precedentă. În centrul şi nordul ţării vor fi înnorări persistente şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe, predominant sub formă de ploaie.
Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 12…13 grade în sudul Banatului şi în Oltenia. Iar cele minime vor fi între -4 şi 6 grade.
La munte, precipitațiile vor fi mixte, iar în zona înaltă va ninge. Pe alocuri, mai ales la începutul intervalului, vor mai fi depuneri de polei. Vântul va continua să prezinte intensificãri la munte, în special pe creste, iar local şi în zonele mai joase de relief. Pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă.
Vremea, miercuri, 3 februarie, în principalele zone ale țării
În Banat vor fi 12 grade Celsius la amiază, iar noaptea, în jur de 4...5. Vor cădea precipitații sub formă de ploi și burniță. În Crișana, temperaturile maxime ating 10 grade, iar minimele 3...4 grade.
În Transilvania, termometrele nu vor arăta mai mult de 7 grade la amiază, iar minimele vor fi situate între 0 și 3 grade Celsius. Dimineața predomină ceața și e posibil să plouă, însă pe parcursul zilei vor fi și scurte momente însorite.
În Maramureș maximele ating 9...11 grade, iar minimele, 2...4 grade. Sunt prognozate ploi până la sfârșitul săptămânii.
Media termică a zilei va fi de 12 grade în Moldova, iar noaptea temperaturile se vor apropia de 3 grade Celsius. Cerul va fi predominant noros și e posibil să apară câteva ploi slabe.
13 grade se vor atinge în Muntenia
În Dobrogea vor fi între 7 și 13 grade și minime între 2 și 7 grade. Și aici se anunță ploi temporare.
În Muntenia, la miezul zilei vor fi în jur de 13 grade, iar minimele vor fi cuprinse între 2 și 4 grade. Precipitații vor fi în general sub formă de ploi și burniță, iar ceața va persista în primele ore.
În Oltenia se anunță o zi cu cer destul de mohorât. Sunt prognozate ploi slabe, iar în primele ore ale zilei va fi ceață. Temperaturile maxime vor atinge 11 grade.
Prognoza meteo pentru București
În Capitală, temperaturile vor fi chiar mai ridicate decât în zilele precedente. Cerul va avea înnorari, mai persistente în prima parte a zilei, iar dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţa, posibil asociata trecător cu burniţa. Temporar vor fi condiţii de ploi slabe.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în cursul zilei. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimã va fi de -2…0 grade. Noaptea vor fi condiţii de ceaţã.
Prognoza meteo în zona montană
Și în zona montană temperaturile rămân mult prea ridicate pentru luna februarie. Cerul va fi mai mult noros, iar în zonele înalte din jumatatea de nord a Carpaţilor Orientali şi din Carpaţii Occidentali vor fi precipitaţii mai ales sub forma de lapoviţa şi ninsoare.
Vântul se va intensifica treptat la munte, cu rafale ce vor depăşi pe creste, în a doua parte a intervalului, 80...90 km/h, iar în rest va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificari, ziua în sud-est, iar noaptea în nord-vest şi centru. Maximele vor fi cuprinse între - 1 şi 8 grade. Temperaturile minime se vor situa între -5 şi 6 grade.