Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru 31 iulie 2023. Temperaturile vor fi mai scăzute față de ziua precedentă. Sunt așteptate perioade cu averse însoţite de descărcări electrice.
Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru 31 iulie 2023. Vremea se va răci în majoritatea zonelor. Gradul de instabilitate atmosferică va fi accentuat, iar în jumătatea de est a teritoriului vor fi perioade cu înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 60...70 km/h), iar pe alocuri vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 20...25 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.
În restul ţării, cerul va fi parţial noros şi pe areale mai restrânse vor fi averse, mai intense în zonele montane, iar vântul va avea uşoare intensificări în sud-vest. Maximele se vor încadra între 22 şi 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 grade în depresiuni şi 20 de grade pe litoral. Spre dimineaţă, izolat se va forma ceaţă, cu precădere în zonele depresionare. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
Vremea în Capitală
Vremea se va răci faţă de intervalul precedent. Cerul va avea înnorări, mai ales pe parcursul zilei, când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Maxima se va situa în jurul valorii de 28 de grade, iar minima va fi de 16...18 grade. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.
Vremea pe litoral
Cerul va prezenta înnorări temporare cu precădere spre seară şi noaptea când trecător vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Maximele vor fi între 26 şi 28 de grade, iar cele minime vor fi de 19...20 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 18 şi 21 de grade.
Vremea la munte
Vremea va fi răcoroasă. Pe parcursul zilei vor fi înnorări, averse, însoţite pe alocuri de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi se vor înregistra cantităţi de apă mai importante şi izolat vor fi căderi de grindină. Spre sfârşitul nopţii se va forma ceaţă pe văi şi în depresiuni.