Meteorologii anunță schimbări radicale a vremii. Vremea va fi instabilă în multe zone ale țării
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis prognoza meteo și a anunțat creșterea temperaturii, dar și furtuni, ploi și grindină.
Peste jumătate de țară va fi afectată de fenomene meteorologice deosebite. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un Cod Galben de vânt și ploi, începând de luni, ora 15.00 și până marți la ora 18.00.
Conform pronozei ANM, fenomenele vizate sunt: perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cantități însemnate de apă, intensificări ale vântului.
În intervalul menționat, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată, la început în Banat, Crișana, Maramureș, apoi și în vestul și nordul Olteniei, Transilvania, nord-vestul și nordul Munteniei, precum și în cea mai mare parte a Moldovei. Vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...35 l/mp și izolat 50...60 l/mp.
De asemenea, vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste (rafale de peste 85...95 km/h), iar local și temporar și în vest și în nord-est (rafale în general de 50...60 km/h).
Pentru municipiul București, ANM a transmis o prognoză specială pentru aceeași perioadă, de luni, ora 15.00 și până marți la ora 18.00.
Astfel, în Capitală vremea va fi deosebit de caldă. Cerul va fi temporar noros, iar din a doua parte a zilei de marți probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului va fi în creștere. Luni, temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar marți se va situa în jurul a 27 de grade. Temperatura minimă va fi de 17...18 grade.
Prognoza generală transmisă de ANM
Meteorologii avertizează că vremea se menţine caldă în mare parte din ţară la începutul săptămânii. Temperaturile maxime vor ajunge până la 33 de grade Celsius. Spre seară însă vor fi prezente și ploile.
ANM precizează că vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a țării. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și mai ales seara și noaptea vor fi averse și descărcări electrice în Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Olteniei, Transivaniei și local în Moldova. În restul teritoriului cerul va fi variabil și astfel de fenomene se vor semnala izolat. Ploile vor avea și caracter torențial, iar pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp. Vor fi condiții de grindină.
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste (rafale de peste 85…95 km/h), iar local și temporar și în rest, mai ales în vest și în est (rafale în general de 45…55 km/h).
Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade în nordul litoralului și 33 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 și 19 grade. În zonele joase, dimineața și noaptea, izolat, vor fi condiții de ceață.
În Capitală, bucureștenii vor avea parte la început de octombrie de de o vreme nemaiîntâlnită pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 15…17 grade.
Cum va fi vremea în această săptămână
Pentru ziua de marți, meteorologii atenționează că vremea se va răcori îndeosebi în vestul, sud-vestul, centrul și nordul țării, unde se va apropia de normalul termic al datei. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și pe arii relativ extinse vor fi perioade cu averse și descărcări electrice. Pe suprafețe mici cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, local cu intensificări în regiunile estice, sud-estice și la munte. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 19 și 29 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 9 grade în Maramureș și estul Transilvaniei și 19 grade în nordul litoralului.
În Capitală, vremea se va menține deosebit de caldă pentru această dată, deși valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior. Cerul va fi temporar noros, iar după-amiaza și noaptea vor fi intervale cu averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.
Prognoza ANM pentru ziua de miercuri. Miercuri, în schimb, în vestul şi nord-vestul țării vor fi valori termice în jurul celor normale datei, în timp ce în restul zonelor vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru prima decadă a lunii octombrie; cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar în sud, centru şi est, precum şi la munte pe arii restrânse vor fi averse şi descărcări electrice. Noaptea, regimul termic va fi caracterizat de valori peste mediile multianuale, cerul va fi mai mult noros, iar ploile se vor semnala pe arii relativ extinse în jumătatea de vest şi local în restul teritoriului. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte și cu caracter local şi temporar în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 și 27 de grade, iar cele minime între 9 și 19 grade.
În Capitală, vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal în prima decadă a lunii octombrie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și, mai ales după-amiaza și noaptea, vor fi posibile ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade.
Prognoza ANM pentru pentru ziua de joi. Temperaturile vor mai scădea în toate regiunile, dar cu precădere în vest, centru şi nord, unde vremea va deveni răcoroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sudul şi în estul ţării, dar şi în zonele montane şi în nord-vest; va ploua moderat cantitativ în Dobrogea, în Maramureş şi în nordul Carpaţilor Orientali, iar în restul zonei montane, în Muntenia, Moldova, Transilvania şi sudul Olteniei pe spaţii restrânse vor fi ploi slabe. Vântul va sufla tare la munte, în special pe creste și va avea intensificări locale şi temporare şi în celelalte zone, în special în sud-vest. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 grade în Maramureş şi 24 de grade în Muntenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 grade în depresiuni și 14 grade pe litoral. Mai ales noaptea, pe alocuri se va semnala ceaţă.
În București, temperaturile se vor situa în continuare peste normele climatologice ale perioadei. Cerul va avea înnorări la începutul zilei când vor mai fi condiţii de ploaie slabă, apoi se va degaja treptat. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 8…11 grade.