Vremea a luat-o razna. Haosul atmosferic durează două zile! Anunț oficial de la ANM

Vremea a luat-o razna. Haosul atmosferic durează două zile! Anunț oficial de la ANM

Vremea se schimbă pe zi ce trece. ANM emite zilnic noi atenționări de vreme rea, precum și avertizări de tip nowcasting.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de ploi torenţiale şi vijelii valabilă în cea mai mare parte a ţării până marţi dimineaţa, dar şi de disconfort termic pentru regiunile sud-estice.

Astfel, în intervalul 5 iulie, ora 10:00 - 7 iulie, ora 10:00, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se vor manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 de litri/mp şi izolat 40 de litri/mp.

În perioada menţionată, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge 35 - 36 de grade Celsius.

ANM a mai emis câteva avertizări de tip nowcasting duminică dimineață.

Cod Galben. În intervalul 12:00  - 19:00, 5 iulie 2020, disconfortul termic va fi accentuat în Dobrogea, local în Muntenia și sudul Moldovei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități și se vor înregistra temperaturi maxime de până la 33…35 de grade.

Cod Portocaliu, valabil în intervalul 12:00 - 23:00. În Oltenia, nordul și nord-vestul Munteniei, sudul Banatului, precum și în jumătatea de sud a Transilvaniei vor fi intervale cu averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului, vijelii și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 35...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp.

De asemenea, ANM a mai lansat o atenționare valabilă două zile, între 6 iulie și 8 iulie, în care vremea va deveni destul de instabilă.

În cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40 l/mp.

În intervalul menționat, îndeosebi în regiunile sud-estice, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor atinge 33...36 de grade.

Ne puteți urmări și pe Google News