Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri, în cadrul unui briefing de presă, că Uniunea Europeană a decis să propună noi sancțiuni privind comerțul cu Rusia.
„Aceste sancțiuni vor izola și lovi și mai mult economia Rusiei. Propunem noi interdicții radicale asupra importurilor de produse rusești. Acest lucru va ține produsele rusești în afara pieței europene și va priva Rusia de venituri suplimentare de 7 miliarde de euro”, a spus Ursula von der Leyen.
În plus, șefa CE a precizat că va fi propusă o listă extinsă de produse de export. „Scopul este de a priva complexul militar al Kremlinului de tehnologii-cheie”, cum ar fi articole suplimentare de aviație, componente electronice și substanțe chimice.
Josep Borrell a anunțat că va propune noi sancțiuni pentru persoanele care continuă să sprijine Rusia
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell, a anunțat miercuri, în timpul unei conferințe de presă comune cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că blocul va propune noi sancțiuni pentru persoanele care continuă să sprijine Rusia.
„Această listă, enumărând peste 1.300 de persoane și entități, vizează factori de decizie cheie, oligarhi, oficiali militari de rang înalt și propagandiști responsabili de subminarea integrității teritoriale a Ucrainei", a menționat Borrell.
Borrell a detaliat că aceste persoane vor fi cele „implicate în ocuparea și anexarea ilegală a Ucrainei de către Rusia”, alături de „persoanele care au organizat și facilitat referendumurile false” din zonele ocupate. În plus, UE intenționează să sancționeze mai multe persoane din sectorul de apărare al Rusiei, precum și pe cei „care sprijină forțele rusești prin furnizarea de echipamente militare, inclusiv rachete și avioane de luptă”, a împărtășit Borrell.
Avertismentul lui Putin
Putin a avertizat, în luna iulie, că sancțiunile date de Europa împotriva Rusiei vor avea „consecințe catastrofale” pe piața energiei
Putin a susținut în cadrul unei emisiuni televizate că știe că europenii încearcă să înlocuiască resursele energetice rusești, iar sancțiunile împotriva țării sale vor duce la o creștere a prețurilor la gaz pe piața spot și la o creștere a costului resurselor energetice pentru consumatorii finali
„Toate acestea arată încă o dată că sancțiunile impuse Rusiei provoacă mult mai multe daune țărilor care le dau aceste măsuri. Folosirea lor în continuare poate duce la consecințe și mai grave, fără exagerare, chiar catastrofale pe piața globală a energiei”, a declarat Vladimir Putin într-o întâlnire cu oficiali ruși.