Cel de-al treilea volum al „Jurnalului” lui Mircea Cărtărescu, „Zen. Jurnal 2004-2010”, lansat la Bookfest 2011, are ca temă neputinţa de a scrie, însă, paradoxal, conţine literatură de cea mai bună calitate, explică Gabriel Liiceanu.
La fel ca în cazul primelor două părţi care l-au precedat ("Jurnal I (1990 – 1996") – publicată în 2001 şi "Jurnal II (1997 - 2003)" – publicată în 2005), cel de-al treilea volum al Jurnalului lui Mircea Cărtărescu, intitulat "Zen. Jurnal 2004-2010", stă sub semnul suferinţei. Este vorba, pe de-o parte, de nefericirea de a nu putea scrie, iar pe de alta, de cea pricinuită de cele câteva receptări critice negative de care a avut parte de ultimul volum al trilogiei "Orbitor", "Aripa dreaptă" (2007), în jurul căruia gravitează "Jurnalul" de faţă.
"Cele 600 de pagini ale lui «Zen» se înalţă pe un paradox: cartea despre neputinţa de a scrie, despre lamentaţia de a nu mai putea repeta gestul Creaţiei este ea însăşi literatură mare", a declarat la Bookfest (25-29 mai 2011) Gabriel Liiceanu, directorul editurii Humanitas, în cadrul festivităţii de lansare a cărţii. Tot atunci, Cărtărescu şi-a sintetizat tribulaţiile din carte: "Când nu scriu literatură, e rău de mine, ca de orice om care nu-şi mai poate face meseria. Dacă eşti scriitor, trebuie să scrii, dacă eşti tâmplar, trebuie să faci mese. Numai că există o diferenţă aici. Tâmplarul de obicei învaţă o dată să facă mesele respective şi apoi ştie să le facă toată viaţa, pe când un scriitor nu e sigur niciodată pe ce va face a doua zi, nu e sigur că va mai scrie vreodată ceva după ce a scris astăzi o pagină".
Paradoxul sterilităţii
«Zen. Jurnal 2004-2010» poate fi împărţită în trei etape: cea în care Mircea 
Cărtărescu se pregăteşte să scrie cel de-al treilea volum al «Orbitorului», cea în care îl scrie şi cea de după publicare. Cea din urmă este cea mai dificil de îndurat pentru scriitor, după cum arată o însemnare făcută pe 31 decembrie 2009: "Ultima zi a unui an care-n cel mai bun caz n-a existat. Dac-ar fi să trăiesc încă 30 la fel, mai bine să se sfârşească totul aici. Nu vreau să trăiesc cum am trăit din martie încoace, închis în propria mea cuşcă toracică, lăsat să mor de foame acolo. Nu vreau să mai trăiesc doar de dragul de a trăi. Viaţa mea s-a legat de scris, asta am făcut de 35 de ani încoace. Aici, în scris (care-nseamnă şi memorie, şi imaginaţie, şi vis, dar pentru mine înseamnă sensul vieţii însăşi) este planeta mea cu singurul aer respirabil. Pentru 2010, deci, nu vreau decât să reintru în locul din care sper că n-am plecat niciodată, decât în coşmar şi-n angoasă. Îmi doresc să scriu «Theodoros», iar dacă nu asta e calea, să scriu cartea care e calea mea prin această vale. Sper să reînvăţ să scriu bine, după ce de ani de zile scriu ca aici, ca pe pagina asta, demnă de anii din urmă. Şi, dacă va vrea Dumnezeu, se va face". În condiţiile în care Mircea Cărtărescu este "un animal care scrie", după cum a fost descris de Gabriel Liiceanu la Bookfest, el nu trăieşte cu adevărat decât atunci când face literatură. În restul timpului, e măcinat de momentele de sterilitate şi se simte persecutat de critica autohtonă. Se poate însă simţi răzbunat de cititori: «Zen. Jurnal 2004-2010» a fost cea mai bine vândută carte Humanitas la ediţia din 2011 a Bookfest.
Mircea Cărtărescu, premiat la Madrid
Cel mai bine vândut autor român în viaţă, Mircea Cărtărescu, a participat, între 2 şi 4 iunie, la o serie de evenimente organizate la Madrid, cu ocazia publicării cărţii "El Ruletista" ("Ruletistul") în Spania. Scriitorul român a fost invitat la Târgul de carte Retiro, unde a luat parte la sesiuni de autografe şi la discuţii cu cititorii. "Un scriitor nu e sigur că va mai scrie vreodată ceva după ce a scris astăzi o pagină." MIRCEA CĂRTĂRESCU, scriitor
Recomandările noastre
