Planul lui Zelenski. Cum vrea să-l determine pe Putin să accepte pacea

Volodimir Zelenski în vizită la o uzină de armanent din SUA Sursa foto: X

Volodimir Zelenski se află în Statele Unite şi va avea o întrevedere cu președintele Joe Biden. Întâlnirea este programată pentru joi, când intenționează să-i prezinte planul cu care dorește să pună capăt războiului.

Planul victoriei, așa cum l-a numit, va fi prezentat la Casa Albă, iar ulterior Congresului. Liderul de la Kiev crede că, astfel, va reuși să pună capăt invaziei ruse în Ucraina.

Volodimir Zelenski, turneu în SUA

Preşedintele ucrainean urmează să fie primit joi de către preşedintele american, Joe Biden. Volodimir Zelenski va prezenta, la Casa Albă, „planul victoriei” prin care dorește să pună capăt invaziei ruse. Ulterior, el va merge cu același proiect și în Congresul american.

Ulterior, preşedintele ucrainean se va întâlni cu cei doi candidaţi la alegerile prezidenţiale de la 5 noiembrie. Este vorba despre Kamala Harris şi Donald Trump.

În programul lui Volodimir Zelenski mai prevăzut un discurs pe care îl va susține în cadrul Adunării Generale a ONU. Scopul declarat al turneului american este de a apăra cauza ţării sale împotriva Rusiei.

„Această toamnă va determina viitorul acestui război. Împreună cu partenerii noştri, ne putem consolida poziţiile în vederea victoriei noastre - o victorie comună în vederea unei păci cu adevărat drepte”, a declarat Volodimir Zelenski pe platforma X.

Planul propus de Ucraina

Volodimir Zelenski spune că a elaborat acest „plan al victoriei” având drept scop consolidarea poziției Ucrainei, în lunile ce au mai rămas până la finalul anului. El spune că are aegumente precise și propune măsuri concrete care vor ducce la finalul războiului, pe cale diplomatică. Președintele ucrainean și-a prezentat opiniile într-un interviu acordat revistei americane The New Yorker.

Dacă va fi aplicat, planul, susține liderul de la Kiev, îl va determina pe Vladimir Putin să accepte negocieri „în mod drept şi echitabil”. Astfel, s-ar restabili echilibrul de forțe, susține Volodimir Zelenski.

„Planul victoriei este un plan care consolidează rapid Ucraina. O Ucraină puternică îl vă forţa pe Putin să se aşeze la masa negocierilor”, rezumă Zelenski în The New Yorker.

În cursul unei vizite la o fabrică de armament în Pennsylvania, duminică, preşedintele ucrainean a vorbit despre noi donaţii de armament. De asemenea, a făcut referire la eforturi diplomatice care să determine Moscova să dea socoteală pentru invazia Ucrainei. Planul lui Zelenski priveşte regiunea Kursk, unde Ucraina a lansat un atac de amploare care urmărește să pună la dispoziția Kievului un mijloc de presiune.

Vladimir Putin/ Sursa foto: AFP

Volodimir Zelenski crede că Putin va ceda

Președintele ucrainean este de părere că datorită planului său, Vladimir Putin va ceda și va accepta să negocieze pacea. Pentru a-l aduce în această situație este nevoie ca proiectul său să fie agreat și implementat, spune Volodimir Zelenski.

„Diferenţa, de această dată, este că Putin îşi va da seama de profunzimea acestui plan şi de angajamentul partenerilor noştri de a ne consolida şi îşi va da seama de un lucru important: dacă nu este pregătit să pună capăt acestui război în mod drept şi echitabil şi vrea, din contră, să încerce să continue să ne distrugă, atunci Ucraina consolidată nu i-o va permite”, a mai spus Volodimir Zelenski.

Zelenski cere, aliaților occidentali, permisiunea de a folosi rachetele cu rază lungă de acţiune pentru a lovi ţinte în Rusia. El vizează bazele militare de unde pornesc atacurile asupra Ucrainei. Până în prezent, Statele Unite au refuzat această cerere, de teama unei escaladări nucleare. Vladimir Putin a amenințat statele occidentale că va considera folosirea acestor rachete drept o „participare directă” la război.

Volodimir Zelenski nu a dat detalii despre planul său, spunând că va fi prezentat lui Joe Biden. Se pare că, potrivit publicației, acesta conţine o cerere de aderare accelerată la NATO. Calitatea de membru al Alianței ar implica un ajutor militar mai consistent şi ar ridica probleme planurilor de invazie ale lui Putin. Pe de altă parte este în curs de negociere și aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană (UE).