Volodimir Zelenski, discurs la Forumul Economic de la Davos: „Oferim fiecărei companii care pleacă din Rusia posibilitatea de a face afaceri în Ucraina”

Volodimir Zelenski, discurs la Forumul Economic de la Davos: „Oferim fiecărei companii care pleacă din Rusia posibilitatea de a face afaceri în Ucraina”Sursa: Facebook/ Володимир Зеленський (Volodimir Zelenski)

Dacă anul trecut printre vorbitorii din cadrul Forumului de la Davos era Vladimir Putin, liderul Rusiei, anul acesta, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, participă virtual la discuțiile Summitului, unde îndeamnă marile companii ale lumii să aleagă Ucraina, în detrimentul afacerilor din Rusia.

Nu doar Vladimir Putin este exclus de pe lista invitaților la Summitul de la Davos, ci orice oficial sau firmă rusească.

Ucraina participă la Summitul de la Davos

În același timp, Ucraina participă la discuțiile purtate anul acesta, în locul de întâlnire al celor mai bogaţi oameni ai lumii, cu o delegație ucraineană, în frunte cu Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al țării.

„Apelul major adresat lumii întregi este: nu încetați sprijinul pentru Ucraina", a transmis Ivanna Klimpuș-Țințadze,  înainte de începerea lucrărilor Forumului.

Volodimir Zelenski cere stoparea oricăror relații economice cu Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a vorbit liderilor politici și oamenilor de afaceri, întruniți la Forumul Economic de la Davos.

„Să nu trăiți cu impresia că Ucraina poate proteja întreaga lume. Facem eforturi maxime, dar eforturile trebuie susținute și de sancțiuni. Sancțiunile trebuie să fie maxime, să pună presiune pe Rusia. Deocamdată, sancțiunile nu sunt suficient de dure”

Ar trebui oprit total exportul petrolier rusesc, ar trebui o excludere completă a băncilor Rusiei din sistemul bancar global și ar trebui să nu existe niciun schimb comercial cu Rusia”, a transmis președintele Volodimir Zelenski.

Zelenski invită companiile care au afaceri în Rusia să investească în Ucraina

Cei care susțin libertatea, sunt invitați să investească în Ucraina, chiar și cei care desfășoară activități economice în Rusia, spune Volodimir Zelenski. Sprijinul acordat Ucrainei ar echivala cu proiectul de reconstrucție al Europei, de la finele celei de-a doua conflagrații mondiale.

„Să fie luate măsuri fără precedent pentru piețele comerciale ale Rusiei (...) pentru a nu mai putea sprijini acest război criminal și sângeros. Oferim fiecărei companii care pleacă din Rusia posibilitatea de a face afaceri în Ucraina, unde sunt peste 40 de milioane de consumatori (...) pentru a arăta că, într-adevăr, susțin libertatea.

Cerem lumii să stabilească un precedent: să ia parte la reconstrucția Ucrainei. Sunt peste jumătate de trilion de dolari pierderi până în acest moment (n.a. peste 500 de miliarde de dolari)UE și alte entități internaționale au ales deja mai multe zone pentru a asigura reconstrucția și dezvoltarea comercială. Ar fi cea mai de amploare acțiune de reconstrucție în Europa a unei țări devastate de război, după al Doilea Război Mondial”, a mai transmis Zelenski, în cadrul Formului Economic de la Davos.