Putin a anunțat că a semnat decretul privind noua doctrină a Rusiei cu privire la politica externă. Anunțul a fost făcut în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al Federației Ruse, care a avut loc vineri, și la care au participat cei mai importanți oficiali ruși.
Rusia a adoptat vineri o nouă doctrină de politică externă, în care califică Occidentul drept o "ameninţare existenţială" a cărui "dominaţie" Moscova trebuie să o combată, descriindu-se pe sine în acelaşi timp drept o "civilizaţie" apărătoare a rusofonilor
Noua doctrină - publicată vineri pe website-ul Kremlinului - confirmă profunda ruptură care există între Moscova şi ţările occidentale după lansarea ofensivei ruse în Ucraina. Occidentul şi mai ales SUA sunt prezentate ca fiind la originea "ameninţărilor existenţiale" pentru Moscova pe fondul crizei diplomatice legate de conflictul în Ucraina.
Într-un document de peste 40 de pagini, care aminteşte prin conţinutul şi limbajul său perioada confruntării dintre URSS şi America în secolul trecut, Rusia se erijează în bastion al lumii rusofone în faţa occidentalilor acuzaţi că vor "să o slăbească prin toate mijloacele".
Potrivit şefului diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, noul document relevă "natura existenţială a ameninţărilor create prin acţiunile ţărilor neprietenoase", calificând SUA drept "instigator principal şi dirijor al liniei antiruse".
Noua doctrină a politicii externe ruse se bazează pe principiul că "măsurile antiruseşti luate de ţările neprietenoase vor fi combătute constant, cu severitate dacă va fi necesar", a adăugat el. Referindu-se la aliaţi, China şi India sunt desemnate ca parteneri-cheie ai Moscovei. Se aşteaptă ca relaţiile cu Africa şi America Latină să se dezvolte de asemenea.
"Aprofundarea globală a legăturilor şi a coordonării cu centrele mondiale ale puterii şi dezvoltarea relaţiilor cu prieteni suverani de pe continentul euroasiatic capătă o importanţă specială", se subliniază în documentul prezentat de ministrul rus de externe Serghei Lavrov vineri, într-o reuniune a Consiliului de Securitate al Rusiei.
Noua doctrină a Rusiei
În cursul acestei reuniuni, preşedintele Vladimir Putin a justificat aceste schimbări prin "bulversările produse pe scena internaţională", care obligă Rusia "să-şi adapteze documentele de planificare strategică".
"În general, politica Occidentului care urmăreşte să slăbească Rusia prin toate mijloacele este caracterizată ca un război hibrid de tip nou", a adăugat Serghei Lavrov, în imaginile de la această reuniune transmise în direct de televiziunile de stat.
Noul concept prezintă modul în care Moscova ar putea să ia "măsuri simetrice şi asimetrice ca răspuns la acţiunile neprietenoase împotriva Rusiei", a afirmat Lavrov, citat de Reuters.
Documentul, un ghid de facto pentru diplomaţii ruşi, desemnează SUA ca principala ameninţare pentru stabilitatea internaţională şi conducătorul unei "linii antiruseşti", dar afirmă de asemenea că Moscova urmăreşte "coexistenţa paşnică" şi un "echilibru de interese" cu Washingtonul.
În document se arată că Rusia trebuie să-şi menţină "stabilitatea strategică" cu SUA, referindu-se la capacităţile nucleare ale celor două ţări, în pofida suspendării, în februarie, a tratatului New START, ultimul pact privind controlul armelor nucleare rămas între cele două părţi.
În timp ce Vladimir Putin se prezintă drept campion al "valorilor tradiţionale" ale Bisericii Ortodoxe în faţa unui Occident prezentat ca decadent, noua doctrină vizează şi domeniul moral. Trebuie "neutralizate tendinţele de a impune principii ideologice pseudo-umaniste şi neoliberale, care conduc la pierderea spiritualităţii tradiţionale şi a principiilor morale", se poate citi de asemenea în document.
Doctrina politicii externe defineşte priorităţile pe care ţările şi le stabilesc în probleme internaţionale, precum şi modul în care statele percep relaţiile lor cu lumea.
"Rusia înţelege să acorde o atenţie prioritară eliminării vestigiilor dominaţiei SUA şi a altor state ostile în problemele mondiale", se menţionează în documentul care înlocuieşte o versiune datând din 2016, potrivit AFP.
Washingtonul şi aliaţii săi au instituit sancţiuni grele economice împotriva Moscovei, care le acuză în schimb că poartă un război prin procură în Ucraina, livrând în special arme Kievului.
În acest context de izolare în Occident, Rusia caută să se apropie din punct de vedere economic şi diplomatic de Asia, în special de China, o prioritate vitală care se reflectă în noua doctrină.
Putin şi-a afişat complicitatea cu omologul său chinez Xi Jinping în cursul recentei vizite a acestuia la Moscova în luna martie, lăudând "natura specială" a relaţiilor între ţările lor, care par totuşi din ce în ce mai dezechilibrate în favoarea Beijingului, în timp ce dependenţa Moscovei creşte, comentează AFP.
Noua doctrină rusă acordă de asemenea un loc important relaţiilor cu ţările africane, în timp ce Moscova îşi întăreşte prezenţa în Africa, în special prin intermediul grupului paramilitar Wagner.
Ca un ecou la conflictul în Ucraina, unde Moscova afirmă că vrea să împiedice abuzuri împotriva populaţiei rusofone, noul document prezintă Rusia drept o "civilizaţie" care raliază popoarele ce constituie "lumea rusă". Sursa: Agerpres