Vladimir Putin nu mai vrea amenințări față de Rusia. Miercuri, în cadrul unei ceremonii, oficialul a susținut că vrea să poarte negocieri cu NATO în ceea ce privește frontiera și limita maximă la care Alianța se poate apropia cu armament.
Vladimir Putin, președintele Rusiei, a vorbit miercuri despre o serie de negocieri pe care și le dorește cu NATO. Acesta susține că nu vrea ca frontiera cu estul Europei să fie amenințată, așa că își dorește ca Alianța să nu se apropie de graniță cu arme de foc. Șeful statului rus susține că nu mai are încredere în înțelegerile verbale și își dorește „garanții juridice”.
„În dialogul cu SUA şi aliaţii lor, vom insista să ajungem la acorduri concrete care să excludă continuarea apropierii NATO de Est şi desfăşurarea în apropierea teritoriului rus de sisteme de arme care ne ameninţă”, a declarat Vladimir Putin în timpul unei ceremonii de primire a scrisorilor de acreditare a circa 20 de ambasadori la Kremlin.
„Propunem în acest sens să începem negocieri de fond”, a spus Putin, care a subliniat că Rusia are nevoie de „garanţii juridice”, întrucât ţările occidentale „nu şi-au respectat angajamentele verbale”.
În cadrul declarațiilor făcute la ceremonia de primire a scrisorii de acreditare, Vladimir Putin a mărturisit că nu mai crede în cuvântul Alianței pentru că și-au încălcat promisiunile verbale în legătură cu granița dinspre est. Oficialul face referire la acțiunile din 1999 și 2004.
„În special, toată lumea ştie despre promisiunile verbale că NATO nu se va extinde spre Est, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Pe scurt, preocupările legitime ale Rusiei în materie de securitate au fost ignorate şi continuă să fie ignorate”, a subliniat liderul rus, referindu-se la extinderea aliată către ţările din fostul bloc comunist în 1999 (Polonia, Ungaria şi Republica Cehă) şi 2004 (Bulgaria, România, Slovacia, Slovenia, Lituania, Estonia şi Letonia).
Vladimir Putin vine cu acuzații grave! Unele state nu își doresc dezvoltarea Rusiei și creează tensiuni
Președintele rus a susținut că nu își dorește avantaje doar pentru el. Este normal ca fiecare să aibă propriile interese, însă cea mai benefică este o situație calmă și stabilă. Referitor la pacea care ar trebui să domnească la graniță, Vladimir Putin susține că unele state încearcă să limiteze dezvoltarea Rusiei și creează tensiuni la frontiere.
„Nu cerem condiții speciale. Înțelegem că orice acord trebuie să ia în mod inevitabil în considerare atât interesele Rusiei, cât şi ale tuturor ţărilor euro-atlantice. Situaţia calmă şi stabilă trebuie să fie garantată pentru toţi (...), fără excepţie.
Ameninţarea la frontierele noastre occidentale este în creștere. Este suficient să ne uităm cât de aproape de granițele Rusiei s-a apropiat infrastructura militară a Alianței Atlantice. Pentru noi, acest lucru este mai mult decât grav”, a adăugat Putin.
Tocmai din acest motiv, a explicat președintele rus, Moscova ia măsuri „tehnico-militare”, deși a insistat că a acuza Rusia că amenință pe cineva este „cel puțin iresponsabil”.