Președintele Rusiei, Vladimir Putin, dorește să facă o vizită în Turcia, pentru a discuta cu Recep Tayyip Erdogan. Kremlinul a anunțat că tema discuțiilor ar fi despre reluarea exportului de cereale în Ucraina.
Președinția Rusă a comunicat că: "Schimbul de opinii pe tema crizei din Ucraina a continuat, inclusiv, în contextul coordonării eforturilor de a garanta siguranța navigației în Marea Neagra și exporturile de cereale spre piețele mondiale", informează Mediafax.
În același timp, administrația de la Ankara a transmis că președintele Recep Tayyip Erdogan i-a cerut președintelui Rusiei, Vladimir Putin, să înceapă aplicarea planului de creare a coridorului pentru exporturi de cereale ucrainene pe Marea Neagra, potrivit agenției Anadolu.
Ce spune Moscova
Rusia e precizat că cei doi conducători au discutat despre criza din Siria. Atât Federația Rusă, cât și Turcia au trimis militari în acea regiune. De asemenea, Vladimir Putin și Recep Erdogan au evocat importanța unei reuniuni trilaterale cu Iranul, stat implicat cu trupele sale în Siria.
De la începutul războiului din Ucraina, Turcia a încercat să faciliteze negocieri între cele două țări aflate într-un conflict armat. Ultima reuniune dintre reprezentanții Ucrainei și ai Rusiei a avut loc la Istanbul la sfârșitul lunii martie.
Exportul de cereale din Ucraina
Odată cu începerea agresiunilor Rusiei împotriva Ucrainei, exporturile de cereale din țara invadată au reprezentat o problemă pentru Europa. Din cauză că rutele maritime sunt blocate, Națiunile Unite s-au temut de o foamete globală.
Programul de Alimentație al ONU și-a cumpărat jumătate din rezerva de cereale din Ucraina. De la începutul războiului, exporturile ucrainene au încetat deoarece porturile de la Marea Neagra sunt nefuncționale. La Odesa nu se mai efectuează transporturi maritime de la începutul conflictului armat. Unele vase de transport au fost lovite de armata rusă, iar în jurul apelor din portul Odesa se află o mulțime de mine. Aceste lucruri fac ca tranzitul să fie nesigur pentru vase și echipaje.
O soluție ar fi fost crearea unor noi rute de transport. Astfel, UE a făcut apel la țările membre să pună la dispoziție camioane, vagoane de cale ferată și echipamente de încărcare pentru a facilita transporturile pe cale feroviară și rutieră.