Cunoscutul cineast american Oliver Stone, i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să fie naşul fiicei lui. Liderul de la Kremlin nu a refuzat propunerea, știută fiind prietenia dintre cei doi.
Stone a făcut sugestia în timpul unei discuţii pe care a avut-o cu liderul rus. Putin a spus că, în tradiţia creştin ortodoxă, o persoană nu poate refuza acest rol.
Ca răspuns la cererea lui Stone, Putin a întrebat dacă fiica cineastului, care are 22 de ani, este religioasă. El a spus că a primit confirmarea că ea a fost crescută în tradiţia creştină.
Putin nu a făcut mai multe comentarii, iar aparent a acceptat propunerea. Kremlinul rareori comentează viaţa privată a lui Vladimir Putin, aşadar, o confirmare oficială este puţin probabil să fie făcută.
În aceeaşi discuţie, Putin a spus că are mai mulţi fini, însă a numit-o doar pe Darya, fiica politicianului ucrainean Viktor Medvedchuk, pe care a botezat-o în 2004.
Oliver Stone are o relaţie mai veche cu Vladimir Putin, cei doi laudându-se reciproc în trecut. În urmă cu doi ani, Stone a lansat documentarul „The Putin Interviews”, iar liderul de la Kremlin a spus despre cineast că este „o persoană neobişnuită şi foarte profundă şi un interlocutor foarte echilibrat şi confortabil”. Înainte de asta, Stone a criticat presa occidentală pentru felul în care a abordat subiectul anexării Peninsulei Crimeea la Rusia în 2014.
Cineastul american a fost premiat cu Oscar pentru „Midnight Express” (1978), „Platoon„ (1986) şi „Born on the Fourth of July” (1989), consemnează news.ro.