Vladimir Putin a făcut, joi, o serie de noi declarații cu privire la contextul actual și la amenințările pe care le simte la adresa statului pe care îl conduce. Liderul de la Kremlin sfidează Occidentul și susține că, dacă aceștia vor să învingă Rusia pe „câmpul de luptă”, „să încerce”. Totodată, oficialul precizează că tot ceea ce s-a întâmplat până în prezent în Ucraina nu este o acțiune serioasă.
Vladimir Putin, președintele Rusiei, a fost prezent joi la o întâlnire cu liderii Camerei inferioare a Parlamentului. În cadrul acestei întâlniri, liderul de la Kremlin a vorbit despre presiunea pe care o simte din partea Occidentului, lansând în același timp și o provocare. Potrivit acestuia, occidentalii ar dori să învingă Rusia „pe câmpul de luptă”, așa că oficialul îi îndeamnă „să încerce”.
"Astăzi auzim că vor să ne învingă pe câmpul de luptă. Ce putem spune? Lăsați-i să încerce!", a declarat Vladimir Putin la o întâlnire cu liderii Camerei inferioare a Parlamentului, potrivit AFP.
„Am auzit de multe ori că Occidentul vrea să se lupte cu noi până la ultimul ucrainean. Aceasta este o tragedie pentru poporul ucrainean, dar se pare că totul merge în acest sens”, a declarat Vladimir Putin.
Pentru a-și demonstra puterea, liderul de la Kremlin a ținut să precizeze faptul că Rusia "nu a început încă o acțiune serioasă" în Ucraina, unde a declanșat o ofensivă militară de la finalul lunii februarie.
Vladimir Putin se arată deschis la negocieri de pace cu Kievul, însă își exprimă și nemulțumirea cu privire la faptul că americanii și europenii au accelerat livrarea de arme către Ucraina.
"Toată lumea trebuie să știe că nu am început încă lucruri serioase" în Ucraina, a declarat Putin într-un discurs televizat.
"În același timp, nu refuzăm negocierile de pace. Dar cei care le refuză ar trebui să știe că, cu cât mai mult timp (refuză), cu atât mai dificil va fi pentru ei să negocieze cu noi", a adăugat el.
Belarus, alături de Rusia în lupta contra Occidentului
Vladimir Putin este gata să se lupte cu americanii și europenii pe „câmpul de luptă”, iar aliat îl are pe Alexander Lukashenko. Joi, Belarus a lansat avertizări, susținând că în cazul unor „provocări din Occident”, forțele belaruse vor lovi în primul rând infrastructura Poloniei.
„Teritoriul Poloniei, precum și al țărilor baltice, se transformă într-un teren de antrenament, pe teritoriul căruia SUA intenționează să declanșeze un alt conflict sângeros în Europa împotriva Federației Ruse și a aliaților săi”, a spus Kosygin, șeful adjunct al Statului Major General al Forţelor Armate din Belarus.
„În același timp, și acest lucru trebuie înțeles în primul rând de conducerea poloneză, în cazul unui conflict, teritoriul Poloniei cu infrastructura sa militară devine ținta principală a unui atac, și anume centre de decizie, elemente de sistemul de management, punctele de desfășurare permanentă a forțelor armate naționale, arsenalele și bazele, precum și obiectele de importanță critică ale economiei și infrastructurii lor de transport”, a mai spus Kosygin.
El a concluzionat că „Occidentul trebuie să înțeleagă clar că răspunsul nostru la orice provocări armate va fi cu siguranță adecvat și dur”.