Vladimir Putin are planuri mari în Afganistan. Vrea să-și protejeze aliații cu orice preț

Vladimir Putin are planuri mari în Afganistan. Vrea să-și protejeze aliații cu orice preț Sursa: Pixabay

Președintele rus Vladimir Putin are noi planuri de natură militară, însă de această dată în Afganistan, acolo unde urmărește să stabilizeze situația țării, astfel încât să protejeze Rusia și aliații ei de potențiale pericole.

După războiul din Ucraina în care Rusia este în continuare implicată, președintele rus plănuiește să contribuie la stabilizarea situației din Afganistan. Una dintre prioritățile sale este aceea de a forma un guvern solid.

Declarațiile sale au fost făcute la summitul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) de la Erevan, la care au participat liderii Rusiei, Armeniei, Belarusului și Kazahstanului.

Rusia urmărește să se protejeze cu orice preț

CSTO este o alianță militară interguvernamentală care urmărește să își protejeze interesele de orice potențială agresiune. Din aceasta fac parte Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Rusia și Tadjikistan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru că Putin se simte amenințat din toate părțile, el a declarat că susține decizia ca forțele alianței să fie dotate cu arme moderne, pentru orice potențial pericol. De asemenea, președintele rus a menționat că situația din Afganistan rămâne dificilă.

În plus, există amenințări ca în tările CSTO să se infiltreze militanți.

„Să sperăm că deciziile privind delimitarea frontierelor și problemele umanitare vor permite Baku și Erevan să ajungă la un tratat de pace”, a mai punctat Putin, potrivit știripesurse.ro.

Un stat apropiat de Rusia este amenințat cu războiul

Deși se pare că este unul dintre aliații Rusiei, Kazahstan riscă să fie amenințată cu războiul. Astfel, în principala emisiune de dezbateri din Rusia s-a discutat despre o nouă amenințare la adresa țării, acolo unde trebuie începută o nouă „operațiune specială”, precum cea din Ucraina. Invitații din emisiunea moderată de Vladimir Soloviov, de la Russia 1, și-au exprimat convingerea că următorul stat ce trebuie atacat după Ucraina este Kazahstan.

Discuția televizată a atras atenția oficialilor de la Kiev, care au ținut să avertizeze autoritățile din Kazahstan de spusele oamenilor ruși. „Atenție Kazahstan, au spus că tu ești următoarea”.

Președintele kazah Kasim-Jomart Tokaiev, proaspăt reales, a anunțat în septembrie că Kazahstanul le va acordă protecție rușilor care fug în această țară de mobilizarea militară. El a menționat atunci că Kazahstanul trebuie să aibă grijă de cetățenii ruși și să le asigure securitate.