La șaptezeci de ani după ce Regatul Unit și SUA au răsturnat un guvern ales democratic în Iran, ducând la începerea a aproape trei decenii de dictatură monarhică, urmată de peste patru decenii de dictatură teocratică, iranienii pot visa la democrație dacă mișcarea de protest împotriva regimului de segregare împotriva femeilor își păstrează suflul chiar și în fața unei represiuni sângeroase. Poate părea un vis imposibil, dar în mod clar actualul sistem dictatorial iranian este din ce în ce mai nesustenabil și falimentar, precum cel al șahului Reza Pahlavi la sfârșitul anilor '70.
Cu câteva luni înainte de a fugi cu un avion, șahul arăta că este ferm la putere, la fel cum fuseseră ayatollahii cu luni în urmă. Unul dintre cei mai importanţi aliați ai SUA de pe planetă părea imbatabil și chiar popular pe plan intern. Jimmy Carter s-a deplasat la Teheran pentru a petrece Revelionul din 1977 spre 1978 alături de Pahlavi. În cadrul toastului, președintele american de atunci a afirmat că Iranul "era o insulă de stabilitate într-una dintre cele mai complicate regiuni ale lumii". El a declarat că șahul era "un mare lider", adăugând că acesta "era un toast pentru el (șahul), maiestatea sa, și pentru respectul, admirația și dragostea pe care poporul tău le nutresc pentru tine". În schimb, poliția sa secretă, Savak, înspăimânta populația iraniană.
Ayatollahul Ruhollah Khomeini locuia în micul sat francez Neauphle-le-Château. De acolo, fără vreo altă armă în afară de carisma sa, a reușit să organizeze o mișcare capabilă să învingă una dintre cele mai puternice dictaturi de pe planetă. Cu decenii înainte de apariția internetului și a rețelelor sociale, el înregistra casete care erau reproduse, introduse ilegal și distribuite în Iran adepților săi.
Aceștia, împreună cu alte grupuri ale populației iraniene, inclusiv mulți marxişti și liberali, au început să protesteze în stradă împotriva regimului șahului. Savak și forțele regimului au încercat să reprime mișcarea, iar mulți din Occident, inclusiv administrația Carter, au apreciat că Pahlavi va rămâne la putere. Greşeau..
Șahul știa că momentul său ajunsese la sfârșit și a fugit – mai târziu avea să fie internat cu cancer la New York. El a fost expulzat în Panama pe fondul ocupării ambasadei SUA de la Teheran, înainte de a pleca în Egipt, unde a murit asemeni unui fost dictator fragil în exil. Khomeini a fost întâmpinat pe aeroportul din capitala iraniană de una dintre cele mai numeroase mulţimi din istoria omenirii. În acel moment, mulți iranieni visau la democrație. Au ajuns să cunoască o dictatură și mai sângeroasă decât cea a șahului. Pentru a înrăutăți lucrurile, noii dictatori au adoptat un regim de segregare împotriva femeilor.
După mai bine de 40 de ani, iranienii se ridică din nou împotriva dictaturii. În loc să scandeze "Marg Bar Shah" ("Moarte șahului" în farsi), ca în 1979, se spune "Marg Bar Khamenei", care este numele de familie al liderului suprem din Iran. Ei nu mai tolerează represiunea. Ei nu mai tolerează ca femeile să fie forțate să poarte vălul. Unii susțin cu prudență că Garda Revoluționară, chiar mai puternică decât Savak, va reuşi să reprime mișcarea.
Alții susțin că nu există un lider clar al demonstrațiilor. Se poate. Poate că totul se va termina și mai trist ca urmare a rămânerii la putere a dictaturii iraniene – cel mult, cu Garda Revoluționară și mai puternică decât clericii. Dar nu strică să visezi la un Iran democratic, asemeni celui existaent până în 1953, înainte ca Washingtonul și Londra să răstoarne democrația de la Teheran. Cine știe, cu o femeie la conducerea națiunii persane, notează oglobo.globo.com
(Traducerea Rador)