România face progrese importante vizavi de includerea în programul Visa Waiver. Potrivit ambasadoarei Statelor Unite ale Americii în România, rata refuzurilor legate de acordarea vizelor este în continuă scădere.
Visa Waiver. Când vor putea vizita SUA fără vize
Kathleen Ann Kavalec, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România susține că rata refuzurilor are un rol important în acest context. Totodată, diplomatul a subliniat că toate calculele legate de acest context nu au legătură cu sfera politică.
„Au fost progrese în ceea ce priveşte acordurile care trebuie să fie semnate şi, de asemenea, am văzut că numărul de refuzuri scade. Rata de refuz este o chestiune-cheie în ceea ce priveşte calculele, dar nu e o chestiune politică, ci doar una legată de cifre, iar modul în care o putem rezolva este să avem mai multe cereri.”, a spus Kathleen Ann Kavalec
Îndemn pentru românii care au deja vize
Ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România a menționat că românii care au deja vize pot contribui la acest demers. Aceasta i-a îndemnat pe cetățeni să își reînnoiască vizele.
„Deci românii ar trebui să ştie că ne pot ajuta în campania noastră.(...) Sper ca toţi aceia care au avut o viză în trecut, o vor reînnoi şi pot face asta online sau, dacă nu aţi avut niciodată viză pentru SUA, puteţi cere una, dar va trebui să veniţi pentru o întâlnire.”, a adăugat reprezentanta SUA în România, conform Antena 3 CNN.
Visa Waiver. Val de cereri pentru reînnoirea vizelor
Potrivit ambasadoarei SUA în România, mulți români și-au depus deja cererile de renînnoire a acestor documente. Cu toate acestea, Kathleen Ann Kavalec susține că o imagine clară referitoare la includerea țării noastre în program va putea fi analizată abia la finalul acestui an.
„O să vedem în ce stadiu vom fi la finalul acestui an. Eu aş vrea ca acest lucru să se întâmple cât mia curând, dar vom vedea", a mai spus aceasta.