Evenimentul Zilei > Actualitate > Virusul West Nile bagă spaima în autorități. Operațiune de urgență a autorităților
Virusul West Nile bagă spaima în autorități. Operațiune de urgență a autorităților

Virusul West Nile bagă spaima în autorități. Operațiune de urgență a autorităților

Primăria Municipiului București a intensificat campania de dezinsecție împotriva țânțarilor, numărul de acțiuni programate ajungând la 14. Din acestea au fost deja executate 5 operațiuni de dezinsecție, începând de la periferia Capitalei, spre zona centrală.

Anunțul a fost făcut de primarul general, Nicușor Dan, care a precizat că acest lucru se întâmplă deoarece campania de dezinsecție a început mai târziu. Nicușor Dan a explicat că Municipalitatea nu a avut suficiente fonduri la buget, motiv pentru care operațiunile au fost amânate.

El a menţionat că în zonele în care au fost identificaţi ţânţari care pot transmite virusul West Nile, campania de combatere a acestora va fi mult mai intensă.

„Suntem deja, tocmai pentru că a fost o întârziere la început, ritmul de tratamente este mai mare. În anii precedenţi erau şapte tratamente pentru ţânţari, anul acesta vom face 14 şi suntem la al cincilea. Atât Institutul Cantacuzino, cât şi noi avem acele capcane pentru ţânţari care pot spune care sunt speciile de ţânţari care circulă, trăiesc în anumite zone ale Bucureştiului şi faţă şi de sesizările şi de la Institut, şi de la operatorii noştri, de West Nile în zona Eroilor, una, şi cea de-a doua în zona Crângaşi, am intensificat acolo. (…) Există ţânţarul, dar nu există persoane îmbolnăvite în momentul ăsta, ca să fim precişi”, a afirmat Nicuşor Dan.

Nicusor-Dan, Primaria sector-1

Țânțarul West Nile a ajuns în București

Țânțarii purtători ai virusului West Nile au fost depistați, în urmă cu câteva zile, în București, la momentul efectuării unei monitorizări a „riscului epidemiologic arboviral”. Informația a fost transmisă de surse din cadrul autorităților sanitare din București. Autoritățile locale au fost somate să intervină în zona centrală și în alte zone verzi din Capitală. Este vorba de zonele Eroilor – Universitate, care include arcurile Izvor şi Cişmigiu, dar și alte zone verzi.

„Primăria Municipiului Bucureşti, prin Compania Eco-Igienizare, a intensificat, încă de miercuri, 21 iulie, tratamentele de combatere a ţânţarilor în zonele în care s-a semnalat prezenţa virusului West Nile, respectiv: Splaiul Independenţei, zona cuprinsă între Eroilor şi Universitate, parcurile Cişmigiu şi Izvor, cartierul Crângaşi. PMB ţine legătura zilnic cu Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti (DSPMB), iar până la această dată nu au fost confirmate cazuri de transmitere a acestui virus către populaţie”, a transmis, joi seară, Primăria Capitalei.

Pericolul pe care îl prezintă virusul West Nile

Virusul West Nile (VWN) poate infecta oameni, păsări și animale, transmiterea făcându-se prin înțepăturile de țânțar. Prevenția este cea mai potrivită măsură la care se poate apela. Țânțarii trebuie eliminați de la locurile de muncă, de joacă și din locuințe, iar înțepăturile lor trebuie neapărat evitate.

În 80% dintre cazuri, persoanele care au contractat virusul dau semne de febră, durere de cap intensă, dureri musculare, vărsături, dar și erupții cutanate și sensibilitate la lumină. În unele cazuri, boala poate fi mortală. Probabilitatea ca o persoană să se îmbolnăvească de la o singură înțepătură însă, este redusă, potrivit specialiștilor.

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: