Un VIRUS MORTAL vechi de 1500 de ani face RAVAGII. O VEDETĂ din România a fost VICTIMĂ. Medicii nu au niciun LEAC

Acest virus este puțin studiat, cu toate că a fost descoperit înaintea virusului HIV. Acesta provoacă leucemie și boli ale sistemului imunitar. Se transmite de la mamă la copil, prin transfuziile de sânge şi prin contact sexual neprotejat, relatează CNN.

Potrivit estimărilor, la nivel mondial sunt infectați între 5 și 10 milioane de oameni de acest virus, scrie unica.ro.

HTLV-1 este răspândit și în Japonia, în țări din Africa și America de Sud. Aproximativ 40% din populația arborigenă din nordul Australiei s-a îmbolnăvit în urma infectării cu HTLV-1.

„Nimeni nu a făcut nimic pentru a încerca să trateze această boală. Nu s-a încercat crearea unui vaccin, în afară de câteva studii japoneze. Deci prevenția prin vaccin este deschisă cercetării", a afirmat doctorul Robert Gallo, co-fondatorul Institutului Human Virology.

În România, apar tot mai multe cazuri de HTLV, afectată fiind și fiica lui Marius Țeicu, Patricia, cea care a murit din cauza leucemiei provocată de acest virus.

„În 2015, mi-au apărut niște bubițe și am crezut că sunt pe fond nervos, că mă agit, pun pasiune în tot ce muncesc. Eu nu am avut nicio boală a copilăriei, nu răceam, nu am avut nimic, nu mă duceam la doctor. Și am crezut că totul e pe fond nervos, am stat vreo trei luni și apoi am fost la doctor. Am mers la dermatologie și acolo au descoperit că am tuberculoză. Nu aveam niciun simptom. Și-au pus întrebări: de ce tuberculoză?, că însemna că imunitatea e la pământ. Am făcut analize și am fost descoperită cu un retrovirus, HTLV. Eu am avut un tip de leucemie foarte nou. La noi nu prea există", spunea Patricia Țeicu.

 

Despre infectarea cu HTLV a vorbit și Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecționase „Matei Balș".

„Este un virus cunoscut din anii 80, alături de acest HTLV 1 este și HTLV 2 și virusul care determină SIDA, adică HIV-ul. HTLV 1 și 2 au fost asociate, de-a lungul timpului, cu limfoame cutanate, care pot fi confundate cu o alergie. Sunt multe persoane infectate cu aceste virusuri și care, toată viața lor, nu ajung să dezvolte niciun fel de patologie de tip leucemic sau limfom. Este bine de știut că aceste infecții se pot depista și monitoriza în timp. Există și o terapie specifică împotriva acestor virusuri, dar încă nu și-a dovedit utilitatea semnificativă când o leucemie se declanșează", a declarat el.

„Oricine se poate infecta cu aceste virusuri dacă are o viață dezordonată, adică virusul se transmite prin sânge, droguri administrate intravenos, prin contact sexual neprotejat. Sunt cazuri rare. Când ele apar, prognostigul este foarte rezervat. Din multitudinea de microorganisme de pe Terra, noi cunoaștem cam 0,5%. Evident că se pot juca oricând cu noi și pot să genereze o serie de manifestări pe care le descoperim încetul cu încetul. Cert este că dacă omul duce o viață cât de cât controlată, riscul să se contamineze cu astfel de virusuri este foarte mic. Dacă viața este dezordonată, se apelează la droguri și administrarea intravenoasă, riscurile cresc considerabil. Aș zice să nu exagerăm, sunt foarte multe boli cu manifestări cutanate. În general, în proporție de 98% nu este cazul să ne alarmăm sau să facem teste suplimentare", a completat Cercel.

Virusul a fost descoperit prima dată asupra unor mumii vechi de 1.500 de ani, în anul 1979.