Ministrul Virgil Popescu a identificat o soluție pentru protecția clienților care au rămas în piața reglementată de energie. El propune ca furnizorii să le prezinte clienților cele mai bune oferte din portofoliul lor.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, găsită o soluție pentru protecția consumatorilor de energie care nu au ales furnizori din piața liberă. Virgil Popescu a declarat că această formulă va fi impusă printr-un ordin ANRE. Furnizorii de energie vor trebui să ofere clienților din sistemul reglementat cele mai bune oferte, din portofoliul lor.
Cei 6 milioane de consumatori, obligați să treacă pe piața liberă nu vor mai trebui să-și caute singuri furnizorii.
„Clienții vor fi automat transferați în piața concurențială la furnizorul pe care l-au avut la dată de 31 decembrie. Acest lucru se va face la cel mai mic preț concurențial pe care furnizorul îl cere pe piață. Practic nu vom mai obliga oamenii să stea la cozi să schimbe într-o luna două trei contractele. Ei vor beneficia timp de 6 luni de cel mai mic preț. În această perioadă furnizorul va avea obligația să vină, lunar, la client să-l înștiințeze despre cel mai bun preț. Astfel va încheia contractul în aceste 6 luni de zile”, a declarat ministrul Popescu, conform Antena 3.
Virgil Popescu a identificat o soluție
În acest context, ministrul a declarat că piața concurențială va începe să funcționeze cu adevărat în câteva luni. Astfel, după acest interval se vor vedea scăderi în facturile de energie electrică pentur consumatorii casnici
„În ceea ce privește prețul mai mic al energiei electrice, eu zic să mai așteptăm câteva luni de zile. Există deja oferte mai mici, dar să așteptăm ca prețurile să se așeze și să înceapă să funcționeze concurența reală. Unii clienți se vor duce singuri în altă parte, dar sunt convins că vor fi furnizori care vor canibaliza piața altora”, a mai spus Virgil Popescu.
El a arătat că sunt mulți consumatori în piața reglementată, iar furnizorii îi vor atrage cu oferte reduse de preț.
Sunt foarte mulți furnizori care au oameni în reglementat, nu i-au trecut în concurențial. Acolo este o piață care sunt sigur că va fi atacată de alți furnizori. Ori ca să-l muți pe client de la unul la altul trebuie să-i oferi condiții și, mai ales, preț mai bun”, a spus Ministrul Energiei conform Digi24.