Viralul zilei. Emmanuel Macron, atacat cu roșii la periferia Parisului. Cum a reacționat președintele. VIDEO

Viralul zilei. Emmanuel Macron, atacat cu roșii la periferia Parisului. Cum a reacționat președintele. VIDEO Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Emmanuel Macron a fost atacat cu roșii într-un cartier de la periferia Parisului. Echipa de bodyguarzi a reușit să îl protejeze, dar vizita a fost întreruptă brusc. Nu este prima oară când președintele Franței este ținta protestatarilor.

Proaspăt reales pentru un nou mandat în fruntea Franței, Emmanuel Macron a avut parte de un moment nu tocmai plăcut. Chiar dacă a promis să unească toți francezii după victoria de duminică în fața lui Marine Le Pen, se pare că nu toți alegătorii sunt de acord cu programul său și au fost extrem de supărați de rezultatul scrutinului.

În timp ce se afla la o plimbare în Cergy, la periferia Parisului, Emmanuel Macron a fost atacat cu roșii. Din fericire pentru președintele francez, acestea nu și-au atins ținta.

Nu este primul atac

Echipa de bodyguarzi a lui Macron a fost a reacționat rapid și l-a protejat folosind o umbrelă. Vizita, care intenționa să fie o oportunitate pentru Macron de a se apropia de oamenii care locuiesc într-un cartier muncitoresc al Parisului a fost întreruptă rapid, scrie spectator.co.uk.

Ne puteți urmări și pe Google News

Nu este prima dată când Macron este vizat de protestatari în timp ce încerca să se întâlnească cu publicul. În octombrie anul trecut, într-o excursie la Lyon, președintele a fost țintit cu ouă.  Cu câteva luni înainte, Emmanuel Macron a fost pălmuit de un protestatar care a fost ulterior arestat.

Macron vrea să fie președintele tuturor francezilor

Emmanuel Macron a câștigat duminică scrutinul care i-a adus un al doilea mandat de președinte al Franței. El a obținut 58,55% dintre voturi, iar contracandidata sa, Marine Le Pen, a obținut 41,45% dintre voturi.

Marea problemă a lui Macron este faptul că extrema dreaptă este puternică în Franța. În plus, unii dintre cei care l-au votat nu au făcut-o pentru că agrează programul său, ci pentru că nu au avut altă opțiune. Mai exact, o parte dintre voturile pe care adunate de Emmanuel Macron au fost de fapt împotriva lui Marine Le Pen și nu în favoarea sa.

Președintele a recunoscut acest lucru în discursul său de după câștigarea alegerilor. „Știu că mulți au votat pentru mine pentru a bloca extrema dreaptă și vreau să le mulțumesc și lor și să le transmit că înțeleg datoria care vine odată cu acest vot. De asemenea, am un gând și pentru cei care nu au votat, tăcerea este un răspuns.

De acum încolo, nu sunt un candidat al unui partid ci sunt președintele tuturor. Știu că pentru mulți dintre compatrioți care au votat pentru extrema dreaptă, înțeleg supărarea și furia lor și este responsabilitatea mea să le ofer și lor răspunsuri“, a spus Emmanuel Macron.