Viorica Dăncilă îl ironizează pe fostul ei șef de partid. ”Văd o obsesie aici!” Dragnea a acuzat-o că ”a fost preluată de SRI”
- Cristina Stancu
- 20 septembrie 2021, 18:15
Într-un interviu acordat postului de televiziune Realitatea Plus, Liviu Dragnea a susținut, printre altele, că fostul premier Viorica Dăncilă a fost ”preluat de SRI” la scurt timp după instalarea în funcție.
Replica Vioricăi Dăncilă pentru fostul șef de partid nu a întârziat să apară.
Cam după cinci-şase luni de când a fost numită prim-ministru, aleasă prim-ministru, desemnată şi aleasă, Viorica a fost preluată total de SPP şi de SRI”, a afirmat Dragnea.
Liviu Dragnea a menţionat că, spre deosebire de cei doi predecesori ai săi în fruntea Executivului, Viorica Dăncilă nu a blocat măsuri din programul de guvernare al PSD.
Viorica Dăncilă a acceptat să-și spună punctul de vedere pentru Fanatik. ”E total fals ce spune domnul Dragnea, probabil cineva l-a informat greșit, că altfel nu se poate explica. Dacă eram omul sistemului, mai pierdeam guvernarea, mai plecam din partid, mai stăteam acasă cât am stat eu? E o contrazicere clară!”, a declarat Viorica Dăncilă.
”Eu nu am vorbit niciodată cu domnul Pahonțu (n.r. șeful SPP) sau cu cineva de la SPP sau SRI, în afară de relațiile interinstituționale firești. Nu am fost niciodată la sediul SRI, nici nu știu unde se află, ce să vă spun mai mult?”, a continuat Viorica Dăncilă.
Viorica Dăncilă: ”Văd o obsesie!”
”Ceea ce pot să vă spun onest este că nu m-a preluat nimeni, niciodată, nu cunosc sistemul de care vorbește domnul Dragnea, pentru că nu am făcut parte din el. Eu am pierdut tot, guvernarea, partidul, am stat un an și ceva acasă, cum se poate spune că am făcut parte din sistem? E absurd!”, a mai spus Dăncilă.
”Văd o obsesie cu Viorica Dăncilă și nu știu de unde vine, vă spun sincer. Nu e logic ca cineva care este preluat de sistem să fie preluat și măcar de o parte a presei? Iar dacă și despre mine a mai scris presa în ultimul vreme, atunci nu știu ce să zic…În ultimul timp, în afară de câteva atacuri răzlețe, nimic”,a dezvăluit fostul premier. ”Repet, nu cunosc sistemul, nu fac parte din sistem și s-a dovedit clar acest lucru prin ce mi s-a întâmplat: am pierdut partidul, guvernarea, nu am mai fost pe nici o listă, nicăieri. Or, dacă aș fi făcut parte din sistemul despre care vorbește Liviu Dragnea, nu aș fi avut și eu niște avantaje?”, a adaugat fostul premier.