În ciuda vârstei înaintate, a problemelor de sănătate și chiar a pandemiei de coronavirus, fostul primar general Viorel Lis nu poate renunța la una dintre pasiunile sale.
Nu mai este un secret pentru nimeni, de multă vreme, că pariurile și jocurile de păcănele sunt cele mai mari pasiuni ale lui Viorel Lis. Zi de zi, ori de câte ori are ocazia, acesta își petrece timpul în sălile de jocuri. Sau în sălile de pariuri. Aici cheltuie sume importante de bani, încercând să obțină combinația norocoasă.
Nici problemele de sănătate și nici pandemia de coronavirus nu l-au îndepărtat pe fostul primar țărănist de aparate. Iar acest lucru este confirmat chiar de soția sa, Oana Lis. Într-o postare pe Facebook, aceasta a transmis un mesaj tututor care doresc să mai afle vești despre cum o mai duce cu sănătatea Viorel Lis.
Oana Lis și-a filmat soțul așezat în fața unei mașinării, într-o sală, la un Mall din București, în timp ce „dădea în butoane”, ca să prindă cea mai bună combinație. Concentrat, fără să privească în stânga sau în dreapta, cu o mână la frunte, fostul primar apăsa în permanență butoanele aparatului, privind la combinațiile de simboluri care se tot schimbau pe ecranul din fața sa.
Înregistrarea video durează aproape 30 de secunde, iar mesajul postat de Oana Lis este mai mult decât sugestiv.
Breaking News!!! Daa, așa e, cum au scris unii pe unele site-uri ... Viorel Lis e conectat la aparate !!! Și îi și place !!!”, a scris Oana Lis, în mesajul care însoțește filmarea.
Internauții s-au întrecut în glume pe seama pasiunii fostului primar general
Iar postarea strâns câteva sute de aprecieri și mai multe zeci de comentarii din partea internauților.
„Bună, Oana Lis! Sunt vatman și mi-aș dori ca domnul (fost) primar să câștige o sumă consistentă la aparate și pe lângă asta sa aibă sănătate! Dacă nu dă aparatul nimic să mă chemi că le rezolv eu cu ranga de schimbat macazurile!”, a scris unul dintre cei care au văzut filmarea.
Un altul, cunoscător, după câte se pare, i-a recomandat fostului primar să schimbe jocul, ca să nu-și piardă toți banii: „Multă baftă, dar jocul ăsta nu prea plătește, să încerce coroanele”.
Cei mai mulți s-au limitat însă la glume, atât legate de vârsta înaintată a lui Viorel Lis, cât și pe seama mizelor pe care acesta le joacă.
„Pe miza aia joacă începătorii de clasa a 8-a”; „Din ciclul: doar aparatele îl mai țin în viață! Sănătate multă și toate cele bune!”; „La câți ani are, oricum o dai, nu e bine... că poate face infarct de bucurie dacă-i dă o specială, și de supărare dacă pierde toți banii”, au mai scris internauții care s-au distrat pe seama lui Viorel Lis.