Unul dintre cele mai importante evenimente ale creștinilor, Vinerea Mare, este marcat de obiceiuri și tradiții pe care credincioșii le respectă cu sfințenie.
Vinerea Mare, zi fundamentală pentru creștinătate, semnifică momentul în care a fost răstignit Iisus Hristos. Există trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite Triduum Sacrum, care includ Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. Conform preceptelor religioase, în această zi se ține post negru. Tot în această zi are loc slujba numită Ceasurile împărătești și Vecernia, în timpul căreia se face scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii pentru închinare.
Se desfășoară denia Prohodului Domnului. I se mai spune Vinerea Seacă pentru că oamenii țin post negru în această zi. Se face pomenire în această zi la patimile lui Hristos. Potrivit unor tradiții și obiceiuri, în Vinerea Mare femeile merg la morminte, acolo unde aprind lumânări și îi plâng pe cei morți.
În această zi nu se face niciuna dintre cele trei Sfinte Liturghii. Epitaful pe care preoții îl poartă ajutați de credincioși simbolizează trupul lui IisusHristos. După slujbă, Sfântul Epitaf este așezat pe masa din altar, unde rămâne până la Înălțare.
Iată cele mai importante tradiții și obiceiuri care marchează Vinerea Mare:
De dimineață se afumă casa cu tămâie, iar oamenii o înconjoară de trei ori. Se spune că, dacă plouă în Vinerea Mare, va fi un an bun și roditor, iar dacă nu plouă, va fi unul secetos.
Oamenii obișnuiau să se scufunde în această zi în apă rece, de trei ori, pentru a fi sănătoși tot anul.
Cei din Moldova cred că mersul la frizer în Vinerea Mare îi vor feri de boli și afecțiuni.
În urmă cu mulți ani, lumea pleca acasă cu lumânările aprinse pe drum de la biserică.
Conform unor tradiții, oamenii nu se spală în Vinerea Mare.
În unele zone se afumă cu tămâie pomii pentru a fi feriți de dăunători.
În Vinerea Mare se spune că postul negru este benefic pentru vindecarea bolilor de piele, iar cine ține post va fi sănătos tot anul.
În unele zone ale țării, înainte de răsăritul Soarelui, oamenii alergau desculți prin rouă.
Ce nu trebuie să faci în această zi:
În această zi nu se coace nimic, nici pâine, nici cozonaci. Se spune că gospodinele vor arde mâinile Maicii Domnului.
În această zi nu se mănâncă urzici pentru că Iisus a fost bătut cu ele.
De asemenea, nu se folosește oțet pentru că buzele I-au fost au fost umezite cu el.
Nu se sacrifică animale în această zi.
Gospodinele nu înroșesc ouă și nici nu fac pregătiri pentru ziua de Paște.
În Vinerea Mare, agricultorii nu trebuie să lucreze sau să semene nimic pe câmp pentru că nu va crește.